„Viitorul va fi al științei sau nu fa vi deloc”. Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare, la AȘM

11.11.2020
Unique visitors: 1328

Cu prilejul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, care este marcată tradițional, la 10 noiembrie, Academia de Științe a Moldovei a organizat Ședința solemnă online a Adunării Generale a AŞM.

Condițiile epidemiologice a impus și de data aceasta organizarea ședinței online, festivitatea fiind transmisă în direct de privesc.eu și Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale. În Sala Azurie au fost prezenți membri ai Adunării Generale, ai Comisiei de decernare a premiilor AȘM și laureații Premiului AȘM în domeniul științelor sociale, economice, umanistice și arte, precum și în domeniul promovării științei în mass-media.

După intonarea imnului Republicii Moldova și Academiei de Științe, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a adresat un mesaj de felicitare. „Astăzi întreaga comunitate științifică are un bun prilej de a face anumite totaluri în contextul celebrării Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, care este sărbătorită în conformitate cu decizia Conferinței Generale a UNESCO din 2 noiembrie 2001. În Republica Moldova, cu denumirea Ziua Științei, această sărbătoare este oficiată de un deceniu, odată cu aprobarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 1083 din 22 noiembrie 2010 „Cu privire la instituirea sărbătorii profesionale a lucrătorilor din sfera științei și inovării – Ziua științei”. Cei pentru care știința a devenit un mod de a fi, un credo, sensul adevărat al vieții, suntem onorați de această zi în care ne putem felicita reciproc cu sărbătoarea noastră profesională”, a subliniat în mesajul său președintele AȘM.

Academicianul a ținut să remarce că cercetarea științifică are nevoie de investiții direcționate și nu doar de cuvinte frumoase de Ziua Științei, iar pandemia care a pus stăpânire pe lumea întreagă este un argument forte pentru conducerea statelor lumii în a înțelege mai profund locul și rolul științei în societățile moderne. „Aceasta se referă și la țara noastră unde guvernarea trebuie să conștientizeze necesitatea creării capacităților în domeniile cercetării și inovării și susținerii financiare a grupurilor de cercetători care formează temelia institutelor, necesitatea atragerii tinerilor prin diverse programe, precum și imperativitatea recunoașterii rezultatelor obținute și implementării lor aici, acasă, în Republica Moldova”, a afirmat președintele Tighineanu.

În contextul zilei profesionale, președintele AȘM a trecut în revistă și câteva din activitățile Academiei de Științe, desfășurate în baza celor patru platforme științifice de comunicare inițiate de AȘM la finele anului trecut – „Securitatea ecologică în contextul modificărilor accelerate de mediu” (coordonator mem. cor. Maria Nedealcov), „Securitatea economică, migrația și transformările demografice” (coordonatori acad. Grigore Belostecinic și mem. cor. Alexandru Stratan), „Accidente vascular cerebrale” (coordonator acad. Stanislav Groppa), „Securitatea alimentară și siguranța alimentelor” (coordonator dr. hab., prof. univ. Rodica Sturza). În cadrul platformelor au fost susținute mai multe prelegeri publice care au avut o pondere deosebită în comunitatea științifică și societate.

Totodată, președintele forului științific suprem, a menționat onoarea AȘM de a găzdui, în 2020, susținerea în regim online a două prelegeri publice ale acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române; prelegerea publică a academicianului Julian Revalski, Președinte al Academiei de Științe a Bulgariei; prelegerea academicianului Valeriu Tabără, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şiseşti” din România; prelegerea din cadrul lecturilor academice dedicate Sărbătorii Naționale Limba Noastră cea Română susținută de dr. Ing. Dumitru-Dorin Prunariu, primul cosmonaut român „Despre cosmogonie, mit și știință în opera lui Mihai Eminescu”. Un eveniment de o semnificație aparte a constituit prelegerea de Ziua Academiei de Științe a Moldovei a Laureatului Premiului Nobel în medicină, profesorului Randy Schekman de la Universitatea California/Berkeley din SUA. Academicianul a menționat șirul de evenimente științifice, inițiate de AȘM, având ca tematică generală situația epidemiologică cauzată de noul tip de coronavirus. De asemenea, au fost menționate aniversările unor instituții de învățământ superior din țară, la care a participat Academia, precum și o serie de acțiuni ce țin de promovarea culturii.  

„În ultimii ani, Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare și-a propus ca obiective creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice cu privire la rolul științei în societățile pașnice și sustenabile; promovarea solidarității naționale și internaționale pentru o știință comună și deschisă; reînnoirea angajamentului național și internațional pentru utilizarea științei în beneficiul societăților etc.”, a specificat președintele AȘM.

În numele Prezidiului AȘM, acad. Ion Tighineanu a adresat reprezentanților comunității științifice, membrlor AȘM, cele mai sincere felicitări cu ocazia Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, urându-le sănătate, bunăstare, idei creative și originale, perseverență în promovarea științei în plan național și internațional, toate eforturile fiind axate pe dezvoltarea durabilă a societății noastre.

Întrucât, în cea de-a doua duminică a lunii noiembrie, începând cu anul 1996, Republica Moldova sărbătorește ,,Ziua Națională a Tineretului”, președintele AȘM a adresat felicitări doctoranzilor și tinerilor cercetători.

Cu prilejul Zilei Științei, un mesaj de felicitare și de susținere pentru comunitatea științifică din Republica Moldova, a transmis în format video, Ambasadorul UE în Republica Moldova, dl Peter Mihalko. Parafrazând un gând celebru, diplomatul european a spus că „viitorul va fi al științei sau nu va fi deloc”.

Comunitatea științifică a fost felicitată, de asemenea, printr-un mesaj video de către Directorul general adjunct al Direcției Generale pentru Cercetare și Inovare a Comisiei Europene, dna Signe Ratso.

Tradițional, cercetătorii celebrează Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare prin muncă, prin evocarea recentelor rezultate și schițarea planurilor pe viitor. În acest context, academicianul Mihai Cimpoi, a prezentat o apariție editorială inedită, întitulată Titu Maiorescu. Epoca Eminescu. Ediția a văzut lumina tiparului la prestigioasă editură ieșeană Junimea, fiind coordonată și prefațată de acad. Mihai Cimpoi.

 

A urmat ceremonia de înmânare a Premiilor Academiei de Științe a Moldovei pentru rezultate valoroase obținute în domeniul științelor sociale, economice, umanistice și arte, precum și pentru promovarea științei în mass-media.

Premiul în domeniul limba română „Eugeniu Coşeriu” – doctor habilitat, profesor universitar Iraida CONDREA (Universitatea de Stat din Moldova), pentru ciclul de lucrări Studii de lingvistică și sociolingvistică, studiul textului.

Premiul în domeniul literatură „Grigore Vieru” – doctor habilitat, profesor universitar Elena PRUS (Universitatea Liberă Internațională din Moldova), pentru ciclul de lucrări Literatura ca demers intercultural.

Premiul în domeniul istorie și filosofie „Alexandru Boldur” – doctor, conferențiar universitar Ludmila COJOCARU, doctor habilitat, profesor universitar Anatol PETRENCU, doctor, conferențiar universitar Virgiliu BÎRLĂDEANU, doctor Elena POSTICĂ, doctor, conferențiar universitar Lidia PĂDUREAC (Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți), pentru ciclul de lucrări Memoria victimelor regimului totalitar.

Premiul în domeniul ştiinţe sociale și economice „Paul Bran” – doctor, conferențiar universitar Elena RAILEAN (Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”), pentru ciclul de lucrări Teoria designului învățării metasistemice.

Premiul în domeniul drept şi științe politice „Constantin Stere” – doctor habilitat, profesor cercetător Victor JUC (Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice), pentru ciclul de lucrări Oportunități și constrângeri de modernizare social-politică a Republicii Moldova în contextul apropierii europene și transformării relațiilor internaționale.

Premiul în domeniul studiul artelor „Maria Bieşu”  doctor Natalia PROCOP, Valentina NEGRU, Livia SÎRBU, Marina CERCAȘIN, doctor habilitat, conferențiar universitar Aurelia HANGANU (Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”), pentru ciclul de lucrări Miscellanea Culturalis: artă, filologie, istorie.

Premiul „Pârghia lui Arhimede” pentru promovarea ştiinţei în mass-media – Elena CECAN (IPNA Compania „Teleradio-Moldova”).

Premiile au fost înmânate de membrii ai AȘM, președintele Tighineanu mulțumindu-le pentru efortul depus în aprecierea lucrărilor. De asemenea, academicianul a felicitat laureații premiilor AȘM ediției curente, remarcând că aceștia sunt așteptați cu noi cercetări relevante și rezultate valoroase pentru următoarele ediții ale concursului de decernare a Premiilor AȘM.

Ședința solemnă a Adunării Generale a AŞM, dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare s-a încheiat cu intonarea „Odei Academiei”, autor, compozitor-academician Eugen Doga.

Evenimentul a fost transmis online de Privesc.eu și este disponibil la link-ul https://www.privesc.eu/Arhiva/92536/, precum și de către Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale, disponibil la https://idsi.md/tv  

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:
Cuvinte-cheie: