- Vizualizări: 137
Academia de Științe a Moldovei a organizat la 21 mai 2024 o masă rotundă cu genericul „Academicianul Constantin Popovici la 100 de ani: destin de savant“ (21.05.1924-05.12.2010). La eveniment au participat membrii Secției de Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, reprezentați ai aparatului administrativ al AȘM, oameni de cultură. Centenarul nașterii scriitorului și omului de știință Constantin Popovici (nu mai este în viață de 14 ani) ne-a adus în vizor creația sa științifică și literară, impresiile de altă dată privind viața și opera literară a lui Mihai Eminescu, când clasicii literaturi noastre erau împărțiți în moldoveni și români, iar cenzura sovietică veghea cu exces de zel întregul proces literar în RSS Moldovenească. Atunci, în anii `60-`70 ai secolului trecut, studenții filologi, oamenii de litere și de cultură din republica noastră au întâmpinat cu entuziasm publicarea primelor studii despre creația lui Mihai Eminescu, iar monografia „Eminescu. Viața și opera“ a cunoscut 8 ediții, într-atât de populată era printre cititori.
Moderatorul evenimentului, m.c. Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM, a dezvăluit emblematica personalitate a acad. Constantin Popovici, pe care a cunoscut-o în tinerețe, invitând la microfon primul vorbitor.
În cuvântul său de salut a participanților la masă rotundă, acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, a remarcat că acad. Constantin Popovici – personalitate remarcabilă dedicată literelor și științei – întreaga sa viață, a dat dovadă de o dăruire exemplară cercetării, literaturii noastre clasice, legăturilor ei cu alte literaturi, slujirii limbii române. Născut la Româncăuți, județul Hotin, și-a făcut studiile la Facultatea de limbi româno-germanice a Universității de Stat din Cernăuți (1951), unde a fost doctorand și conferențiar. Dar activitatea sa de savant în domeniul filologiei române s-a desfășurat în principal în cadrul Academiei noastre, a menționat președintele AȘM. – Munca de cercetare științifică propriu-zisă pe parcursul a câtorva decenii s-a asociat cu rolul de organizator iscusit al științei, deținând printre altele, posturile de șef al Secției de Literatură Comparată la Institutul de Limbă și Literatură al AȘM (1961-1991), de director al Secției de Studiere a Minorităților Naționale (din 1993 – Institutul Minorităților Naționale), iar din 1999 – Institutul de Cercetări Interetnice (1991-2000). În continuare a fost director de onoare, cercetător științific principal al acestui institut. A ținut prelegeri la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă“ din Chișinău.
Lucrările sale din domeniul cercetării academice și opera sa literară, memorialistică militară și publicistica au fost scrise în limbile română, ucraineană și rusă, a precizat acad. Ion Tighineanu. – Rezultatele activității științifice au fost publicate în peste 50 de cărţi (monografii, culegeri tematice, schițe, publicistică, literatură artistică). Din impresionantul inventar fac parte și numeroase studii cu aspect monografic și eseistic consacrate clasicilor literaturii române, printre care Eminescu și Creangă, unor laturi definitorii ale procesului literar din secolul al XIX-lea.
Constantin Popovici a fost preocupat în mod statornic și cu devotament deontologic de opera și personalitatea lui Mihai Eminescu, a subliniat vorbitorul. Această preocupare este exemplară sub mai multe aspecte: de monografist, editor al operei, autor de albume și culegeri de amintiri despre marele nostru poet. S-a bucurat de mare succes în perioada postbelică volumul „Eminescu: viața și opera”, care a cunoscut opt ediții. Toate studiile eminescologice ale omagiatului pot purta genericul sugerat de titlul unui volum al său: Meditații și confesiuni, investigații și revelații eminesciene apărut cu ocazia aniversării a 150-a de la nașterea autorului Luceafărului.
În cadrul discuțiilor, distinsul om de știință, acad. Mihai Cimpoi a consemnat că acad. Constantin Popovici a fost un pioner în domeniul eminescologiei în spațiul nostru basarabean. A aprins și a susținut întreaga sa viață focul sacru al eminescologiei. În condițiile dirijismului oficial – necruțător-jdanovist, atmosferei stânjenitoare a apărut ceea ce s-a numit nevoia de Eminescu. A-l readuce „acasă”, în spațiul basarabean înstrăinat, a-l cunoaște, a-l edita fără omisiuni, fără croșete, savantul a reușit prin studii profunde, curaj și onestitate de cercetător. Vorbitorul precizează că readucerea lui Eminescu acasă, la noi, Constantin Popovici a făcut-o în chip scalariform: mai întâi prin pregătirea și prefațarea unor ediții reprezentative ale poeziei și prozei, parțial și a publicisticii (în 1971 vede tiparul sub îngrijirea sa un corpus de Opere alese în patru volume), apoi prin elaborarea unui amplu studiu monografic „Eminescu: viața și opera”, la care deja ne-am referit, prin lucrări aparte consacrate motivelor sociale, ulterior altor aspecte, prin elaborarea unui album în mai multe limbi (română, engleză, franceză, rusă) cu reproducerea unui bogat material documentar „M. Eminescu. Viața și opera în documente mărturii și ilustrații” (1990). A pledat pentru reeditarea Doinei, argumentând prin contextul istoric în care a fost scrisă.
Totodată, acad. Mihai Cimpoi a amintit și despre relația permanentă pe care a avut-o regretatul savant cu Gheorghe Eminescu, fiul fratelui poetului Matei, pasionat de figura legendară a lui Napoleon și autor al unor amintiri, în care se referă și la aflarea sa, ca militar, la Chișinău și Ismail.
A avut o deschidere paternă spre tinerii cercetători, printre care se consideră și Mihai Cimpoi, căruia i-a susținut volumul „Narcis şi Hyperion” printr-o recenzie internă, atunci când cenzura a dat semne vădite de alarmă. Constantin Popovici i-a fost conducătorul tezei de licență și referent științific al tezei de doctorat elaborate de Mihai Cimpoi și dedicate creației lui Mihai Eminescu. Prin urmare, îndrumătorul este considerat drept naș științific de aspirantului la grad științific. Protagonistul i-a încurajat, le-a susținut elanul, exegezele și altor tineri, punându-le la dispoziție ediții și cărți despre Eminescu apărute în Țară. În context, evidențiem și o cifră: sub conducerea științifică a acad. Constantin Popovici și-au susținut tezele de doctor și doctor habilitat în filologie peste 20 de cercetători. „Constantin Popovici ne-a fost un scut protector și mobilizator în lupta de apărare a valorilor noastre”, a conchis academicianul Mihai Cimpoi – astăzi primul eminescolog de la noi.
Prezent la eveniment a fost și dr. în filologie Dumitru Apetri, cercetător științific coordonator la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, unul din doctoranzii acad. Constantin Popovici. „Am devenit doctorand la AȘM, a relatat vorbitorul, datorită următorilor factori: am absolvit cu mențiune Facultatea de Litere a Universității de Stat din Cernăuți (a. 1967); am realizat cu succes teza de licență „Traduceri rusești și ucrainene din poezia lirică eminesciană”, în baza căreia am publicat două articole în reviste de prestigiu, unul în Ucraina, altul în Republica Moldova; cunoșteam bine limba rusă, precum și ucraineana la un nivel acceptabil pentru un cercetător. Aceste realizări i-au făcut pe profesorii mei universitari (Vasile Levițchi, poet și traducător, și pe Anatolii Volkov, specialist în probleme de traducere artistică) să mă recomande ca doctorand domnului Constantin Popovici, șef de sector în cadrul Institutului de Limbă și Literatură al AȘM. În cadrul doctoranturii, mi s-a propus ca obiect de cercetare următoarea temă: „Receptarea literaturii ucrainene în Republica Moldova între anii 1924-1984”. La discuțiile lucrării mi se înaintau adeseori pretenții că mă pronunț prea dur asupra calității traducerilor făcute în RASSM și asupra unor versiuni realizate în RSS Moldovenească până în anii `60. O altă cerință insistentă: concluziile să fie făcute cu deosebită claritate în cheia prieteniei dintre popoare și literaturi. Divergențele de opinii m-au determinat să întrerup cercetarea pentru doi ani, însă nu m-am dezis de temă, am continuat cercetarea ei și peste un anumit interval de timp am publicat studiul monografic „Dialog intercultural. Aspecte ale receptării literare” (Chișinău, 2006).
Cu toate animozitățile pomenite, am întreținut tot timpul relații bune cu dl Constantin Popovici. Îl respectam, în mod deosebit, pentru marea lui dragoste față de opera eminesciană ce deveniseră pentru dânsul un crez filologic, un scop al vieții. Pe parcursul anilor, am publicat vreo 6-7 recenzii la cărțile elaborate de dumnealui și la unele scrieri beletristice. Putem spune fără teamă de exagerare: lucrările sale de ordin științific, beletristic și publicistic reprezintă un liant solid și viabil al interferențelor cultural-literare româno-ruso-ucrainene. O altă calitate admirabilă a profesorului Popovici era bunăvoința cu care îi trata pe colegii săi de breaslă. Această virtute înnăscută o manifesta ca pe un principiu moral și didactic. Doar un exemplu: în articolul „Cu Vasile Coroban împreună” a spus-o tranșant: „După toți indicii și meritele, el trebuia să fie între primii membri ai Academiei.”
Profesorul universitar Victor Moraru, membru corespondent al AȘM, consideră că evocarea personalității academicianului Constantin Popovici este, totodată, un prilej favorabil pentru a reflecta asupra destinului științei noastre filologice. Generația lui Popovici, și aici trebuie să amintim numele celor care făceau parte din ea – Simion Cibotaru, Haralambie Corbu, Silviu Berejan, Vasile Coroban și alții – a reușit să-și spună propriul cuvânt, a făcut foarte mult pentru dezvoltarea științei filologice. Aș zice chiar mai mult – a contribuit la menținerea spiritualității, care putea, în vremurile grele pentru științele marcate de însemnele ideologiei, să sucombe, dar, și prin munca celor care formau nucleele cercetării la Institutul de Limbă și Literatură, a reușit să se mențină. „Îmi amintesc de academicianul Constantin Popovici cu multă plăcere și chiar venerație, a mărturisit dl Victor Moraru. – Nu i-am fost doctorand, nu am lucrat la sectorul condus de Dumnealui, dar eu, ca și alți tineri veniți la Institut, am simțit atitudinea lui binevoitoare și grija cu adevărat părintească pentru primii pași în știință ai tinerilor cercetători. De fapt, generația mea a crescut și s-a maturizat grație și scrierilor lui Constantin Popovici („Eminescu. Viața și opera”, ”Eminescu în amintirile contemporanilor”), ale lui Mihai Cimpoi („Narcis și Hiperion”), apărute în anii `70 ai secolului trecut și care au contribuit incontestabil la cauza conștientizării și fortificării valorilor noastre perene.
Moderatorul mesei rotunde, m.c. Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM, a susținut sinceritatea discuțiilor de la Academie cu unele comentarii, precizări, la rândul său mărturisind: „L-am cunoscut pe profesorul Constantin Popovici în 1974, imediat după absolvirea Facultății de Filologie cu eminență a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, fiind invitat în calitate de colaborator la sectorul pe care-l conducea din cadrul Institutului de Limbă și Literatură al AȘM. Doream să continui investigațiile începute în teza mea de licență întitulată „Spiritul protestatar al Scrisorilor lui Eminescu”, însă colegiul științific de la institut nu mi-a confirmat această temă de doctorat, impunându-mi un alt subiect „Tipologia poetică din spațiul sovietic”. În plus, peste doi ani venise și o directivă ca toate lucrările de doctorat să fie prezentate în limba rusă. Era o absurditate totală și am renunțat la această idee de a finaliza doctoratul, preferând activitatea literară, redacțională, dar și de cercetare științifică, domeniu în care m-am afirmat. Dar în acei câțiva ani, cât m-am aflat la institut am avut posibilitatea să cunosc viața sectorului și a institutului: îl apreciam în mod special pe criticul și istoricul literar Vasile Coroban – un spirit mai liberal, dar prețuiam și această generozitate a dlui Popovici, despre care a vorbit și Dumitru Apetri, disponibilitatea lui de a face bine. Îi plăcea să repete maxima biblică: fă bine și ți se va răsplăti înzecit. ”
De asemenea, scriitorul Ion Hadârcă și-a amintit de foștii săi colegi de la institut: Sava Pânzaru, care a descoperit la Kiev teza de doctor a lui Alexie Mateevici, de Ion Soroca, Alexandrina Matcovschi, Pantelimon Savca, de interesele științifice și succesele lor. Referitor la protagonistul acestei întâlniri Constantin Popovici a specificat că avea darul să coalizeze colectivul în cadrul orelor de relaxare, ce puteau fi zilele de naștere ale colaboratorilor, bucuria lansării unei cărți, alte prilejuri de sărbătoare, la care dl Popovici putea să intervină cu un cântec sau un recital în limba ucraineană. Avea o memorie fenomenală: recita și cânta admirabil, cunoștea folclorul ucrainean, astfel transforma arhivele științifice în cuvânt viu ce ne captiva.
Amintirile l-au adus pe vorbitor și la anii de studenție: „Eminescu. Viața și opera” – ediție monumentală. Altceva mai bun și mai consistent n-am avut la dispoziție. Noi, studenții de la filologie, creșteam cu „Eminescu în amintirile contemporanilor”, ediție îngrijită de savantul Constantin Popovici. A reușit să strecoare prin acele grile de cenzură cât mai multă informație nouă și cât mai multă viață literară din acea perioadă frământată. E meritul lui Popovici, indiscutabil!
Dl Ion Hadârcă n-a trecut cu vederea nici relațiile de colaborare a tânărului locotenent Popovici cu organele speciale din Armata Sovietică, fiind implicat în calitate de traducător la răsunătorul proces al mareșalului Ion Antonescu intentat de regimul stalinist. A riscat mult cu viața, dar a reușit să se distanțeze de acele organe pentru totdeauna, să facă studii universitare și să se includă în cercetarea științifică și literară. De-a lungul anilor, ne-a demonstrat capacitățile sale de mare cercetător și mare îndrăgostit de literatură, de Eminescu, pentru care îi purtăm întreaga recunoștință. A fost o personalitate emblematică și polivalentă dăruită total cercetării literare, ne-a asigurat puntea de legătură dintre timpuri și spații geografice prin contribuțiile sale remarcabile, valorificarea clasicilor literaturii române, în special, a devenit un apreciat și recunoscut eminescolog în perioada de până la mișcarea de renaștere națională din anii `90, a concluzionat moderatorul mesei rotunde.
La eveniment a participat primul secretar al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova, dna Olesya Yurchenko.
Pentru conformitate
Tatiana ROTARU
