Arhiva pentru cuvântul-cheie: AȘM

01.05.2021 |
Vizualizări: 80
Distinși membri ai Academiei de Științe a Moldovei, stimați cercetători și oameni de cultură, Sfintele Sărbători de Paști sunt un moment de întregire a familiei, deși al doilea an consecutiv umbrite de pandemie. Sărbătorim împreună, fie și mai mult online, trecând prin momente dificile pentru țara noastră și comunitatea internațională. Vă îndemnăm să fim solidari și responsabili, să ne consolidăm acțiunile în soluționarea problemelor importante pentru sănătatea noastră. Azi, în zi de sărbătoare, Lumina Învierii Domnului să pătrundă în sufletele noastre și să ne aducă liniște, pace, încredere...
29.04.2021 |
Vizualizări: 683
Astăzi, 29 aprilie 2021, Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei a propus interpretarea compoziției muzicale „Academia – simbol al națiunii” la inaugurarea conferințelor științifice organizate de AȘM și susținerea lecțiilor publice în cadrul AȘM. În contextul aniversării a 60-a de la fondarea instituției, melodia compozitorului Constantin Rusnac, profesor universitar și Doctor Honoris Causa al AȘM, scrisă pe versurile acad. Ion Tighineanu, reprezintă un omagiu adus Academiei de Științe a Moldovei. Compoziția muzicală „Academia – simbol al națiunii” în interpretarea Orchestrei Simfonice...
14.04.2021 |
Vizualizări: 191
Institutul de Filologie Română „B. P-Hașdeu” a organizat online, la 13 aprilie 2021, Conferința științifică „Mihai Cimpoi și ființa literaturii”, care a avut loc pe platforma Google Meet. Conferința a antrenat în discuții, analize și aprecieri colegi, critici și istorici literari de la Institutul de Filologie Română din Chișinău, cât și din România, manifestarea fiind moderată de directorul Institutului, dr.hab. Nina Corcinschi. Evenimentul a avut drept scop promovarea creației acad. Mihai Cimpoi, în mod special, a ultimilor apariții editoriale. Directorul Nina Corcinschi a menționat în...
06.04.2021 |
Vizualizări: 246
La data de 5 aprilie 2021, începând cu ora 17.15, a avut loc emisiunea CONCRET transmisă la postul de televiziune Moldova 1, în cadrul căreia a fost abordat un subiect primordial ce ține de implicarea oamenilor de știință în luptă cu SARS-CoV-2. Astfel, comunitatea științifică a venit cu un răspuns eficient pe marginea hotărârii nr. 51 din 19 martie 2021 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, punctul 17 al căreia solicita „comunităţii academice şi experţilor în domeniu să se angajeze în campania de informare corectă a societăţii cu privire la subiectul pandemiei, prin...
06.04.2021 |
Vizualizări: 192
În anul 2020 a fost inițiat proiectul de cercetare în cadrul Programului de Stat (2020 – 2023) “Epidemiologia, factorii de risc, diagnosticul precoce, evoluția, particularităţile de tratament şi metodele de profilaxie a spondiloartritelor seronegative în Republica Moldova” (director de proiect prof. Liliana GROPPA). În cadrul acestui proiect au fost studiate și sechelele sistemului musculo-scheletic la pacienții cu COVID-19. Datele epidemiologice disponibile până la moment din pandemia COVID-19 au identificat mialgiile, disfuncțiile musculare, osteoporoza și osteonecroza ca cele mai frecvente...
18.03.2021 |
Vizualizări: 331
Adunarea Generală a Academiei de Științe a Moldovei, luând în considerare situația gravă pe care a creat-o pandemia COVID-19, răspunzând la apelurile făcute de Dna Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, și de instituțiile guvernamentale, privind pericolul existent, lansează acest apel către toți cetățenii republicii: să conștientizeze existența unui mare pericol al acestei pandemii pentru sănătatea tuturor; să respecte riguros măsurile de protecție recomandate de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică; să contribuie la luarea de măsuri în locurile publice, la serviciu...
18.03.2021 |
Vizualizări: 182
La 4 martie 2021, acad. Ion Tighineanu, Președinte al Academiei de Științe a Moldovei, a susținut o conferință online pentru cercetătorii științifici din cadrul centrelor de cercetare și universităților din Turcia, la invitația Prof. Hasan Mandal, Președinte al Consiliului de Cercetare Științifică și Tehnologică din Turcia (TÜBİTAK). Prelegerea cu genericul „Nanotehnologii în Moldova: Ingineria materialelor pentru diverse aplicații” a fost susținută pe platforma ZOOM, fiind concomitent difuzată „live stream” pentru toată comunitatea de cercetători din Turcia (https://www.youtube.com/watch?v...
05.02.2021 |
Vizualizări: 254
Evenimentele științifice consacrate tematicii Covid-19, organizate de Academia de Științe a Moldovei, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” continuă, astăzi, 4 februarie 2021, pe agendă fiind Conferință științifică online „Infecția cu COVID-19: Evoluție particulară a afecțiunilor cardiovasculare la adulți”. Pe post de raportori, care s-au oferit să vină cu informații pertinente asupra subiectului anunțat, s-au produs specialiști din cadrul corpului profesoral-didactic al Disciplinei Cardiologie a Departamentului de Medicină Internă a USMF „Nicolae...
13.12.2020 |
Vizualizări: 188
Anul 2020 a fost un an de grea cumpănă inclusiv pentru sectorul agrar din Republica Moldova. Situația pandemică declarată în primăvară a fost urmată de o secetă dezastruoasă, soldată cu pierderi catastrofale practic pentru toate culturile agricole. În situația creată, oamenii de știință din domeniul agriculturii aveau de spus un cuvânt greu și ei s-au pronunțat prompt. La 12 mai 2020, la inițiativa Președintelui AȘM, acad. Ion Tighineanu, în cadrul platformei științifice de comunicare „Securitatea alimentară și siguranța alimentelor”, lansată de Academia de Științe a Moldovei în martie 2020...
11.12.2020 |
Vizualizări: 811
La Academia de Științe a Moldovei a avut loc, la 10 decembrie 2020, Conferința științifică online „COVID-19: Sănătatea copilului. Impactul asupra viitorului adult”. Evenimentul a fost organizat de Comisia AȘM pentru coronavirus SARS-CoV-2 și pandemie COVID-19, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și se înscrie în șirul de manifestări științifice organizate în contextual pandemiei, în acest format, la inițiativa Academiei de Științe. Conferința s-a desfășurat online, fiind moderată de acad. Eva Gudumac, șef al Catedrei de chirurgie, ortopedie și...
11.12.2020 |
Vizualizări: 218
Academia de Științe a Moldovei a găzduit, la 10 decembrie 2020, un frumos eveniment științific și cultural. Este vorba de lansarea cărții „Castelologia comparată. Arhitectura de apărare a Ţării Moldovei între Occident şi Orient”, Chişinău: ARC, 2020, autor, m.c. Mariana Şlapac. Evenimentul, care s-a desfășurat în format mixt, a avut o dublă semnificație, în această zi, în cadrul evenimentului fiind sărbătorită și autoarea monografiei, care a pășit pragul unei, la fel de frumoase, aniversări. La eveniment a participat președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, consilierul prezidențial în domeniul...
08.12.2020 |
Vizualizări: 125
Seria de prelegeri publice, inițiate și organizate de Academia de Științe a Moldovei continuă, iar la acest sfârșit de an 2020, un an pus sub semnul incertitudinii globale, generate de pandemie, Academia vine cu o altă premieră în materie de prelegeri publice. În context, menționăm Prelegerea publică a Prof. Hasan MANDAL, Președintele Consiliului de Cercetare Științifică și Tehnologică din Turcia (TÜBİTAK), susținută la 8 decembrie curent, cu genericul „Crearea în comun pentru un impact pozitiv bazat pe știință, tehnologie și inovare și colaborarea cu Moldova” („Co-Creating for Positive Impact...
20.11.2020 |
Vizualizări: 417
Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a participat, la 20 noiembrie 2020, la lucrările Conferinței științifico-practice internaționale, organizate în cadrul Proiectului „Toți împreună spunem NU torturii în Republica Moldova: societatea civilă împotriva torturii” cu genericul Combaterea torturii. Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, în parteneriat cu Institutul pentru Democrație, Institutul Național al Femeilor din Republica Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene. Manifestarea științifică s-a desfășurat în format mixt, cu...
11.11.2020 |
Vizualizări: 375
Cu prilejul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, care este marcată tradițional, la 10 noiembrie, Academia de Științe a Moldovei a organizat Ședința solemnă online a Adunării Generale a AŞM. Condițiile epidemiologice a impus și de data aceasta organizarea ședinței online, festivitatea fiind transmisă în direct de privesc.eu și Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale. În Sala Azurie au fost prezenți membri ai Adunării Generale, ai Comisiei de decernare a premiilor AȘM și laureații Premiului AȘM în domeniul științelor sociale, economice, umanistice și arte...
30.10.2020 |
Vizualizări: 511
În plin An Internaţional al Sănătăţii Plantelor, Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru” își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare. Botaniștii, cei care au cel mai mult grijă de sănătatea plantelor, ne îndeamnă, iată, șapte decenii să fim în echilibru cu natura. Pandemia ne-a speriat și ne-a izolat, ne-a separat poate fizic, dar nu și spiritual. Grădina Botanică, colțul de rai al Chișinăului și patrimoniul național al republicii ne ajută, chiar și virtual, să percepem valoarea şi amploarea lumii vegetale, să trăim în sânul naturii şi, de ce nu, să ne simţim acceptaţi de ea...
16.10.2020 |
Vizualizări: 348
A mai rămas o lună și jumătate până la 27 noiembrie, ziua când va avea loc evenimentul mult așteptat - Noaptea Cercetătorilor Europeni. Cercetătorii, dar și mulți dintre cei care sunt interesați de domeniul științei și ar vrea să facă o carieră în cercetare sunt, mai ales, curioși cum se va desfășura evenimentul anul acesta, în condițiile în care suntem bântuiți de urgia virusului, motiv din care evenimentul a și fost amânat cu două luni, în speranța că se va reuși o organizare tradițională. Organizatorii sunt puși pe treabă, încă din luna mai a anului în curs, cercetătorii se pregătesc să...
06.10.2020 |
Vizualizări: 129
Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a participat luni, 5 octombrie 2020, la ședința președinților Academiilor de Științe, care a avut loc în cadrul ediției a 17-a a Forului Internațional „Science and Technology in Society” (STS Forum), organizat tradițional la începutul lunii octombrie în Kyoto, Japonia. Luând în considerare pandemia de COVID-19, atât forul STS, cât și întrunirea președinților Academiilor de Științe s-au desfășurat în regim online. La Forul Internațional au participat, cu rapoarte și luări de cuvânt, 25 de președinți de Academii. Ședința conducătorilor de Academii a fost...
05.10.2020 |
Vizualizări: 238
Academia de Știință a Moldovei, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a organizat, la 3 octombrie 2020, Masa rotundă online „Seceta în Republica Moldova – căile de soluţionare a problemei. Utilizarea raţională a potenţialului acvatic”. Participanţi la masa rotundă au fost savanţi şi specialişti din agricultură, agrobiologie, resurselor acvatice, reprezentanţi ai agenţiilor de resort din domeniu, la întrunire fiind prezent ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, dl Ion Perju și Secretarul de stat al Ministerului, dl Mihail Machedon...
02.10.2020 |
Vizualizări: 217
La 2 octombrie curent, a avut loc semnarea online a Acordului de cooperare științifico-tehnică între Academia de Științe a Moldovei și Academia de Științe a Rusiei. Evenimentul s-a produs în cadrul ședinței a 16-a a Comisiei interguvernamentale de colaborare economică între Federația Rusă și Republica Moldova. Documentul a fost semnat de acad. Ion Tighineanu, președinte al AȘM, și acad. Iurii Balega, președinte interimar al Academiei de Științe a Rusiei. La procesul de semnare au fost prezenți vicepreședinții AȘM – acad. Boris Găină, m.c. Svetlana Cojocaru și m.c. Victor Moraru, precum și...
05.05.2020 |
Vizualizări: 406
Academia de Științe a Moldovei urmează drumul reînnoirilor, marcat și prin schimbarea paradigmei activității academice. Lansate în toamna anului 2019, platformele de cercetare și dialog științifico-practic și-au demonstrat viabilitatea în calitate de procedee de abordare și discuții constructive, aceste forme de comunicare cu societatea fiind implementate cu succes în diferite centre de cercetare din spaţiul european. În cadrul platformelor de cercetare se regăsesc sistematizarea informațiilor actualizate, organizarea și desfășurarea de mese rotunde, simpozioane și conferințe științifice axate...

Înregistrări online