- Представления: 354
Un concert de zile mari cu genericul „Muzica vieții mele” a avut loc vineri, 17 martie, în Palatul Național „Nicolae Sulac”, cu prilejul aniversării a 75-a de la nașterea compozitorului Constantin Rusnac. Lucrările selectate pentru acest eveniment semnificativ au fost de diverse genuri, pentru toate gusturile și toate vârstele, astfel efectuându-se o retrospectivă în prodigioasa activitate de creație a compozitorului. Sala a fost plină cu melomani, colegi, prieteni, oaspeți ai capitalei care au admirat și trăit pe viu emoțiile creației muzicale a lui Constantin Rusnac. Iar tinerii mai curajoși s-au prins într-o sârbă la balcon, unde mai puțin deranjau publicul spectator.
În prima parte a concertului, a răsunat muzică vocal simfonică în interpretarea unor renumiți artiști ca Natalia Gavrilan, care a evoluat în cele mai elevate teatre de operă din lume – La Scala, Italia, Metropoliten opera, New York etc. În cadrul acestui spectacol muzical artista a interpretat și lucrarea „Ave Maria”, scrisă cu mulți ani în urmă pentru regretata Maria Bieșu. O altă interpretă de top a fost Natalia Tanasiciuc, fetița talentată de cândva, pe care compozitorul Constantin Rusnac a descoperit-o la vârsta de 13 ani, și a ghidat-o în continuare în formarea ei artistică. Astăzi cântăreața are roluri principale în teatrele de operă din Praga, Londra, Zurich, Bruxelles, o stea care a pornit de la Chișinău în lumea operei. Acestea și alți interpreți au evaluat în scenă, fiind acompaniați de Orchestra Simfonică Națională a Companiei „Teleradio Moldova”, dirijor – academician Gheorghe Mustea. O atmosferă sobră și cordială a creat Capela Corală „Moldova”, dirijor Gabriela Tocari.
În scena Palatului Național „Nicolae Sulac”, au mai strălucit în acea seară memorabilă artiștii Mirela Vaida, Cristina Pintilie, Lenuța Burghilă, Andrei Ștefăneț, Cătălin Josan, Iana Novac, grupul „Ad Libitum Voices” din Cluj Napoca, Ansamblul de dans „Codreanca” ș.a.
În partea a doua a concertului, scena a aparținut minunatei Orchestre Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Au răsunat mai multe lucrări, create de-a lungul anilor de compozitorul Constantin Rusnac: „Are mama 8 feciori”, scrisă în 1971 pentru Angela Păduraru, care avea pe atunci o voce fantastică. De această dată, o bună interpretă a fost Mirela Vaida din România. A fost prezent în scenă și fiul compozitorului Ilie Rusnac de la Sibiu, care a interpretat la vioară lucrări din creația componistică a tatălui său. Pe bune, momentul culminant al concertului a fost poemul folcloric „Sărbătoreasca”, scris de Constantin Rusnac la vârsta de 28 de ani, pentru care a fost distins cu Premiul de Stat.
Concertul „Muzica vieții mele” cu protagonistul Constantin Rusnac, a avut noroc și de doi excelenți prezentatori – Mirela Vaida și Andrei Porubin, care cunosc bune creația compozitorului. Anume ei au format acea punte de legătură dintre scenă, autor și spectator, venind cu unele explicații, informații suplimentare pentru a face cât mai accesibilă creația omagiatului.
Este necesar de menționat și relațiile strânse de colaborare dintre maestrul Constantin Rusnac și Academia de Științe a Moldovei, ales în calitate de Doctor Honoris Causa al AȘM în anul 2016. Astfel, în cadrul Conferinței Internaționale cu genericul „Științele Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă și Pace”, care s-a întrunit la 28 septembrie 2022, a fost lansat Imnul Dezvoltării Durabile „Planeta albastră” pentru cor mixt și pian, autorul muzicii și al versurilor fiind compozitorul Constantin Rusnac. Înregistrarea lucrării a fost realizată de Orchestra Simfonică Națională a Companiei „Teleradio-Moldova”, sub bagheta prim dirijorului și directorului artistic Gheorghe Mustea, membru titular al AȘM, care a fost apreciată la conferință cu aplauze.
La finalul concertului aniversar, compozitorul Constantin Rusnac a primit numeroase buchete de flori, aplauze îndelungate de recunoștință pentru această splendidă sărbătoare. Prezent în scenă, acad. Ion Tighineanu l-a felicitat pe omagiat și a dat citire Hotărârii Prezidiului AȘM cu privirea la decorarea dlui Constantin Rusnac cu Medalia academică „Nicolae Milescu Spătarul”, înmânându-i distincția și un buchet de trandafiri.
Constantin Rusnac s-a născut în anul1948 în satul Trebisăuţi, raionul Briceni. În 1965 a absolvit Şcoala de muzică de 11 ani (actualmente – Liceul de muzică „C. Porumbescu”) şi în 1970 – Institutul de Arte „G. Musicescu” (teoria muzicii, muzicologie şi contrabas) din Chişinău. A fost profesor de solfegiu, armonie şi teoria muzicii la aceleaşi instituţii, redactor-şef al Colegiului de repertoriu pentru colectivele artistice din republică, prim-viceministru al Culturii (1975-1984), rector al Conservatorului Moldovenesc de Stat „G. Musicescu” (1984-1999). Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic.
În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru în Artă” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”. În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii. În 1997 i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca, România. Este Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca (1997) şi al satului George Enescu (Liveni), judeţul Botoşani, România (2015).
Tatiana ROTARU