LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!

01.12.2025
Unique visitors: 221

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, în numele întregii comunități academice, adresează cele mai cordiale felicitări României și românilor de pretutindeni cu prilejul Zilei Naționale a României, marcată la 1 decembrie!

Exprimăm profunda noastră recunoștință României, care s-a aflat mereu alături de Republica Moldova, în special în această perioadă dificilă, marcată de un război nedrept la hotarele țării noastre. Apreciem în mod deosebit sprijinul și ajutorul necondiționat oferit de România pe drumul nostru către integrarea în Uniunea Europeană, experiența sa fiind extrem de valoroasă pentru societate și, implicit, pentru comunitatea academică.

Întreaga noastră gratitudine se îndreaptă către Academia Română, care reprezintă un sprijin constant pentru Academia de Științe a Moldovei, contribuind la fortificarea spațiului științific și cultural românesc comun. Anul 2025 se conturează drept un an al realizărilor comune pe platforma de colaborare dintre Republica Moldova și România. Menționăm, în acest sens, manifestările științifico-culturale organizate împreună de cele două academii – o apropiere fără precedent între două academii-surori, care a condus la inițiativa declarării anului 2025 drept „Anul Mihai Eminescu” și la sărbătorirea împreună a Zilei Naționale a Culturii, Zilei Europei, Zilei Limbii Române, precum și la organizarea Congresului Mondial al Eminescologilor.

Prin eforturile conjugate ale celor două academii a fost creată Rețeaua Academiilor din spațiul românesc, din care fac parte și academiile de ramură din România – Academia de Științe Medicale, Academia de Științe Juridice, Academia de Științe Tehnice și Academia de Științe Agricole și Silvice. La 6 noiembrie curent a avut loc o conferință științifică comună, în cadrul căreia a fost discutat impactul inteligenței artificiale asupra activității umane în diverse domenii.

Ziua Națională a României este pentru noi un prilej de a exprima mulțumiri României și românilor pentru frumoasa și eficienta colaborare în organizarea manifestărilor științifice, a lecțiilor publice și prelegerilor pe teme de interes major pentru societate; pentru desfășurarea proiectelor de cercetare și a studiilor comune în multiple domenii; pentru implicarea tinerilor și orientarea lor către o carieră în cercetare prin organizarea Școlii de Vară „Calea spre descoperiri științifice”; pentru contribuțiile aduse la cinstirea memoriei înaintașilor noștri; editarea monografiilor și lucrărilor de specialitate în prestigioase edituri din România; precum și pentru schimbul de experiență și aportul inestimabil în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural, inclusiv restaurarea Sălii Unirii din Palatul Sfatul Țării din Chișinău.

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei

Categorie: