Republica Moldova a semnat Acordul privind participarea la Programul-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene „Orizont Europa”

27.10.2021
Unique visitors: 1611

Prim-ministrul Republicii Moldova Natalia Gavrilița și Mariya Gabriel, Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, au semnat astăzi, 27 octombrie 2021, la Bruxelles, Acordul privind participarea Republicii Moldova la Programul-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și Inovare „Orizont Europa”, pentru perioada 2021-2027.

Potrivit comunicatul remis, chiar la această oră, de Excetuvul moldav, în rezultatul asocierii, Republica Moldova va obține drepturi de participare similare statelor membre ale UE, ceea ce îi va permite să coopereze şi concureze în calitate de partener egal în toate concursurile anunțate în cadrul Programului „Orizont Europa”. Programul oferă oportunități pentru schimbul de bune practici europene și internaționale, atragerea cercetătorilor tineri, accesul la infrastructură de cercetare și de soluționare a provocărilor cu care se confruntă societatea contemporană. Programul vine să continue eforturile Programului Cadru de cercetare și inovare Orizont 2020. Din 2014 și până în prezent Republica Moldova a beneficiat de 7,4 milioane de Euro în cadrul programului Orizont 2020. Rata de succes a proiectelor eligibile în cadrul programului este de 14 procente, fiind superioară mediei statelor asociate din regiune.           

Sursa citată a punctat că obiectivele programului semnat sunt promovarea cercetării și inovării, consolidarea legăturii dintre cercetare, inovare, educație și societate. Totodată, programul are scopul să asigure complementaritatea cu politicile și activitățile de cercetare și inovare la nivel național, regional și la nivelul Uniunii Europene.

„Programul-cadru „Orizont Europa” se bazează pe trei piloni care se completează și sunt interconectați. Primul pilon sprijină excelența științifică în cercetarea fundamentală și dezvoltarea tinerilor talente în domeniile cercetării și inovării. Al doilea pilon susține cercetarea care abordează provocări societale și tehnologii industriale în domenii precum sănătatea, securitatea, tehnologiile digitale și tehnologiile generice esențiale, clima, energia și mobilitatea, aprovizionarea cu alimente și resursele naturale și garantează că întregul proces de cercetare și inovare este finanțat și încorporat în problematica provocărilor globale. Al treilea pilon se axează pe intensificarea inovării prin instituirea Consiliului european pentru inovare și sprijină antreprenoriatul axat pe cercetare. Cei trei piloni sunt susținuți de activități de consolidare a Spațiului European al Cercetării, și anume prin componentele: extinderea participării, răspândirea excelenței, reformarea și consolidarea sistemului european de cercetare și inovare”, se mai arată în comunicat.

După semnarea Acordului, șefa Cabinetului de miniștri Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret. Discuțiile celor doi oficiali s-au axat pe oportunitățile Programului-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare „Orizont Europa”. Premierul și-a exprimat încrederea că programul „Orizont Europa” va contribui substanțial la dezvoltarea cercetării și inovării în țara noastră, dar și la integrarea țării în Spațiul European de Cercetare.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:

Înregistrări online