Academicianul Constantin Gaindric la ceas aniversar: o viață dedicată matematicii și informaticii

16.09.2026
Unique visitors: 311

La 16 septembrie 2026, Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” a găzduit o ședință omagială dedicată academicianului Constantin Gaindric, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani. Evenimentul a reunit colectivul Institutului, colegi din cadrul altor instituții de cercetare, precum și discipoli ai reputatului savant, care au evocat parcursul său profesional și contribuțiile remarcabile la dezvoltarea matematicii și informaticii în Republica Moldova.

În deschiderea ședinței, directoarea Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici”, dr. Inga Țițchiev, a adresat un mesaj de felicitare academicianului Constantin Gaindric și a vorbit despre contribuția sa la dezvoltarea Institutului și a domeniilor de cercetare pe care le-a promovat de-a lungul carierei.

Prezent la ședința omagială, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, a adresat omagiatului un mesaj de felicitare și de înaltă apreciere, evidențiind amploarea activității sale științifice și manageriale, precum și rolul important pe care l-a avut în formarea mai multor generații de cercetători.

„Astăzi avem bucuria și onoarea de a celebra frumoasa aniversare a academicianului Constantin Gaindric – personalitate de referință a matematicii și informaticii din Republica Moldova, savant vizionar, manager experimentat și formator al mai multor generații de cercetători”, a declarat acad. Ion Tighineanu.

În discursul său, președintele AȘM a remarcat capacitatea academicianului Constantin Gaindric de a pune matematica și informatica în serviciul soluționării unor probleme reale ale societății. Savantul a fondat Laboratorul „Sisteme informatice” și a pus bazele unei noi direcții și școli științifice în domeniul sistemelor suport pentru decizii. Cercetările inițiate de acesta au evoluat de la modelarea matematică a proceselor economice spre sisteme informatice inteligente și aplicații medicale avansate, inclusiv pentru diagnosticul ultrasonografic, evaluarea riscurilor și prevenirea accidentelor vasculare cerebrale.

O contribuție deosebită a academicianului Constantin Gaindric este legată și de edificarea societății informaționale în Republica Moldova. Acesta a promovat consecvent cultura digitală, educația electronică, guvernarea electronică și accesul nediscriminatoriu la informație, anticipând transformări care astăzi au devenit indispensabile dezvoltării societății.

În cadrul ședinței a fost evidențiată și activitatea managerială a omagiatului. Timp de aproximativ 15 ani, în calitate de director al Institutului de Matematică și Informatică, acad. Constantin Gaindric a condus instituția într-o perioadă deosebit de dificilă pentru știință. Prin responsabilitate, echilibru și perseverență, a reușit să păstreze nucleul colectivului, să consolideze direcțiile de cercetare și să asigure continuitatea școlilor științifice.

Academicianul Constantin Gaindric a avut, de asemenea, o contribuție importantă la dezvoltarea sistemului național de acreditare și atestare și la formarea cadrelor științifice de înaltă calificare.

În cadrul evenimentului, prin decizia Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei, acad. Constantin Gaindric, doctor habilitat în informatică, profesor universitar, cercetător științific principal la Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” al Universității de Stat din Moldova, a fost distins cu Medalia „Meritul Științific”, clasa I. Distincția i-a fost acordată pentru rezultate remarcabile în pregătirea cadrelor de înaltă calificare, promovarea științei și a imaginii Academiei de Științe a Moldovei pe plan național și internațional, precum și cu prilejul aniversării a 85-a de la naștere.

Președintele Academiei de Științe a Moldovei a apreciat, totodată, calitățile umane și profesionale ale omagiatului, subliniind inteligența, energia și extraordinara sa capacitate de muncă, optimismul, verticalitatea și devotamentul față de știință, Institut și Academia de Științe a Moldovei.

Pe parcursul ședinței, colegii și discipolii academicianului Constantin Gaindric au evocat diferite etape ale activității sale științifice și manageriale, contribuția la dezvoltarea Institutului, precum și rolul său de mentor și formator al cercetătorilor.

Cristina BUMBU

Categorie: