- Представления: 166
Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei informează comunitatea științifică, mediul universitar, cultural și educațional că, la 12 iunie 2026, ora 10:00, în Sala Azurie a AȘM, va avea loc Ședința festivă dedicată aniversării a 65 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei și împlinirii a 80 de ani de la crearea primelor institute de cercetare de tip academic în Republica Moldova.
Evenimentul va reuni membri ai Academiei de Științe a Moldovei și membri desemnați ai Secțiilor AȘM, personalități marcante ale vieții științifice și culturale, precum și invitați de onoare din țară și de peste hotare.
Ne vor onora cu prezența prof. Randy Schekman, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, Universitatea California/Berkeley, SUA, membru de onoare al AȘM, Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”; prof. Klaus Mainzer, președintele Academiei Europene de Științe și Arte cu sediul la Salzburg; acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române; prof. Bogdan Ciucă, președintele Academiei de Științe Juridice a României; acad. Asaf Hajiyev, secretar general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, precum și alte personalități.
Ședința festivă va constitui un prilej de evocare a contribuției Academiei de Științe a Moldovei la dezvoltarea cercetării, culturii, educației și inovării, precum și de reafirmare a rolului său în promovarea excelenței științifice, a valorilor autentice și a integrării comunității științifice din Republica Moldova în spațiul european și internațional al cunoașterii.
AGENDA ȘEDINȚEI FESTIVE
10:00 Deschiderea Ședinței festive
- Acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei
Academia de Științe a Moldovei la 65 de ani: punte între cercetarea națională și știința mondială
- Acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române
Academia Română și Academia de Științe a Moldovei
Mesaje de salut
- Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării
- Acad. Emil Ceban, Ministrul Sănătății
Prelegere publică
- Prof. Klaus Mainzer, președintele Academiei Europene de Științe și Arte cu sediul la Salzburg
Inteligența artificială și viitorul cunoașterii: Oportunități și riscuri pentru educație și știință
Ceremonia de înmânare a însemnelor de membru de onoare al AȘM
- Prof. Klaus Mainzer, președintele Academiei Europene de Științe și Arte cu sediul la Salzburg
- Prof. Bogdan Ciucă, președintele Academiei de Științe Juridice a României
Ceremonia de înmânare a legitimațiilor de membru al AȘM
Prezentarea Albumului enciclopedic al Academiei de Științe a Moldovei
Luări de cuvânt, mesaje de felicitare
12:00 Respiro muzical
Proiecția filmului: “Academia de Științe a Moldovei – 65 de ani de la fondare”
Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei invită membrii comunității academice și științifice, partenerii instituționali și reprezentanții autorităților publice să participe la acest eveniment aniversar de înaltă semnificație pentru știința și cultura din Republica Moldova.
Evenimentul este deschis reprezentanților mass-media.
