UN SFERT DE VEAC ÎN SLUJBA MONUMENTULUI

13.10.2023
Unique visitors: 998

În perioada 4-7 octombrie 2023, la Iași, și-au dat întâlnire mai mulți specialiști din domeniul arhitecturii, istoriei, artei laice și bisericești, restaurării și conservării. Tradițional, la început de octombrie, la Iași se desfășoară Simpozionul științific internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor. Cercetare. Restaurare. Conservare”, care în anul curent a ajuns la cea de-a XXV-a ediție.

Evenimentul de o deosebită amploare a fost organizat de Ministerul Culturii din România, Primăria Municipiului Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Institutul Național al Patrimoniului din România, Filiala Iași a Academiei Române, Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Academia de Științe a Moldovei, Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Centrul Cultural Român ,,Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, printre parteneri fiind Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu” Iași, Ateneul Național Iași, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Arhivele Naționale Iași, companiile IASICON S.A., BAUMIT.COM ș.a.

La 4 octombrie Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași și-a deschis larg ușile pentru toți susținătorii și promotorii Monumentului, care au venit la inaugurarea oficială a lucrărilor Simpozionului, moderata de gazda evenimentului dr. Aurica Ichim. Mesaje de salut și de apreciere a activității celor care au ales să studieze tradițiile și să promoveze viitorul monumentelor de cultură, istorie și artă din spațiul românesc au fost adresate de înalte oficialități și din partea organizatorilor. Despre lunga cale a Simpozionului a relatat ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Prezent la eveniment, primarul municipiului Iași Mihai Chirica a înmânat însemnele de cetățean de onoare al orașului mai multor personalități notorii din România. „În semn de înaltă apreciere a întregii activități profesionale pusă în slujba cercetării, salvării și promovării patrimoniului cultural imobil” au fot conferite distincții personalităților carede-a lungul celor 25 de ani s-au evidențiat în activitatea de cercetare și restaurare a monumentelor istorice.

De asemenea, „pentru contribuții semnificative la dezvoltarea științei pe plan național și internațional, implicare activă în identificarea, protejarea și valorizarea obiectelor de patrimoniu, participare în procesul de promovare a valorilor și principiilor deontologice ale cercetării, precum și cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului și cea de-a XXV-a ediție a Simpozionului științific internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor”, Academia de Științe a Moldovei a conferit Diploma de Gratitudine Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași, Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, Institutului de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iași, precum și Centrului Mitropolitan de Cercetări Științifice T.A.B.O.R. din Iași.

Lucrările Simpozionului au continuat în Sala Sinaxar a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu lansarea albumului „In memoriam... cei ce au iubit monumentele”, a volumului ,,Monumentul XXIV” (Iași: Doxologia, 2023, 628 p.), vernisarea expoziției „Manifestări ale Artei Totale în România. Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil”, iar în Palatul Braunstein a fost vernisată expoziția „Străzile Zlataust și Zmeu. 1808–1940”. De menționat că în zilele Simpozionului au fost vernisate atât expoziții de artă, arhitectură, restaurare, patrimoniu pregătite de specialiștii din Iași, București, Sibiu, cât și prezentate o serie de publicații de valoare, cum ar fi „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea” (editor Victor-Claudiu Turcitu, București: Dar Publishing Development, 2023) ș.a.

În zilele de 4-7 octombrie comunicările științifice au fost susținute în secțiunile „Viața Monumentelor”, „Tehnici și Tehnologii de restaurare a monumentelor istorice”, în cadrul cărora au fost prezentate cca 60 de rapoarte pe diferite tematici ce se înscriu în agenda manifestării. Subliniem că la Academia de Științe a Moldovei în martie 2023 a fost formată Comisia de specialitate „Patrimoniul cultural în context european”, iar informațiile relevante prezentate de raportori sunt pertinente pentru activitatea acestei comisii.

Sunt onorată că în cadrul secțiunii „Viața monumentelor” am avut prilejul de a susține comunicarea „Monument de valoare națională: clădirea Academiei de Științe a Moldovei din Chișinău” (în coautorat cu Alina Ostapov, Ministerul Culturii), prin care ne-am propus să aducem în atenția cercetătorilor din domeniul istoriei, arhitecturii și artei a unor aspecte inedite sau mai puțin știute despre sediul actual al Academiei de Științe a Moldovei, începând cu anul 1955, data finalizării construcției. Parcursul istoric, arhitectural și artistic al sediului AȘM de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1 a permis elaborarea unei exhaustive note istorice și, respectiv, includerea acestei clădiri emblematice din centrul Chișinăului în Registrul monumentelor din Republica Moldova ocrotite de stat, aprobat рrin Hotărârea Раrlаmеntului nr. 1531 din 1993 (cu completările ulterioare).

În așa fel, în ideea conservării și promovării patrimoniului cultural, Simpozionul „Monumentul. Tradiție și viitor” a unit sub umbrela sa mai mulți istorici, arhitecți, critici de artă, teologi, restauratori, arhiviști, filologi din România și din Republica Moldova, care aduc contribuții substanțiale la păstrarea și valorificarea monumentelor din spațiul românesc, subliniind caracterul interdisciplinar al acestei manifestări științifice, precum și valoarea teoretică și practică.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

Categorie: