Academicianul Mihai Cimpoi a fost distins cu Premiul Național „Vasile Alecsandri” Opera Omnia

30.05.2024
Unique visitors: 990

În perioada 16-18 mai 2024, la Onești, județul Bacău, a avut loc celebrarea poetului național Vasile Alecsandri. Evenimentul poartă numele de „Alecsandriada” – o inițiativă a Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri” Bacău, împreună cu Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Primăriei municipiului Onești. Potrivit publicației „Alecsandriada la Onești”, semnată de Ecaterina Petrescu Botoncea din Târgoviște și găzduită de hebdomadarul „Literatura și Arta” din Chișinău, organizarea a fost impecabilă, personalități culturale ale locului, dar și venite de mai departe, au omagiat așa cum se cuvine numele marelui poet și om politic, verigă de aur a limbii și istoriei naționale a secolului al XIX, pe care l-au adus în actualitate, în toată măreția și complexitatea lui.

La finalul evenimentului, au fost înmânate Premiile Naționale „Alecsandriada”, ediția a VIII-a, 2024. Academicianul Mihai Cimpoi, președintele Consiliului Consultativ al Academicienilor, Academia de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române a fost distins cu Premiul Național „Vasile Alecsandri” Opera Omnia pentru promovarea unității culturii și literaturii române, cu ocazia manifestării internaționale Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, ediția a VIII-a.

Felicitări, dle academician Mihai Cimpoi cu această merituoasă distincție care să vă amintească de acele clipe de trăire spirituală înaltă printre frații de peste Prut. Vă aducem urări de sănătate, pace, putere de muncă și multe bucurii de la viață!

 

Tatiana ROTARU

Vladimir COLOS – imagine

Categorie:

Înregistrări online