Festivalul Literar „Mihai Eminescu” la Dumbrăveni – capitala eminesciană a României

16.06.2025
Unique visitors: 215

În perioada 13-15 iunie 2025, în comuna Dumbrăveni, județul Suceava din România a avut loc cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional „Mihai Eminescu”, manifestare organizată sub egida Academiei Române şi a Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova. Evenimentul, care s-a desfășurat în incinta Centrului Cultural „Acad. Eugen Simion”, a întrunit personalități marcante ale culturii române: academicieni, profesori universitari, reprezentanți ai administrației locale și centrale, elevi, studenți și iubitori ai operei eminesciene. Sub genericul „Anul Mihai Eminescu”, ediția din acest an a avut o semnificație aparte – marcarea a 175 de ani de la nașterea poetului național. Festivalul Internațional Mihai Eminescu de la Dumbrăveni reprezintă o veritabilă punte între generații, regiuni și conștiințe. Prin implicarea activă a autorităților locale, a elitelor culturale și a comunității, comuna Dumbrăveni devine an de an un exemplu de continuitate a spiritului românesc.

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a transmis un mesaj online de susținere, apreciind comunitatea din Dumbrăveni pentru perseverența în promovarea culturii române.

Academia de Științe a Moldovei a fost reprezentată de președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, acad. Mihai Cimpoi, Președinte al Consiliului consultativ al academicienilor, acad. Gheorghe Duca, acad. Maria Duca și membrul corespondent Ion Mereuță.

În luarea sa de cuvânt președintele AȘM, academicianul Ion Tighineanu, a menționat inițiativa Academiei de Științe a Moldovei și Academiei Române de a declara anului 2025 drept „Anul Eminescu”. „Mihai Eminescu ne unește prin creația sa. El este, incontestabil, simbolul unității noastre spirituale, fiind cel mai puternic liant între cele două maluri ale Prutului”, a declarat academicianul Ion Tighineanu.

În conformitate cu Hotărârea Prezidiului AȘM din 9 aprilie curent, în  semn de apreciere pentru implicarea activă în promovarea spiritualității românești, acad. Tighineanu a oferit diplome de excelență primarului comunei Dumbrăveni Ioan Pavăl și secretarului primăriei Mihai Chiriac. La rândul său, edilul i-a conferit academicianului Tighineanu o diplomă de gratitudine pentru contribuția valoroasă la omagierea poetului national, iar părintele Doru Ionel Budeanu a înmânat Președintelui AȘM Ordinul „Mușatinii” din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În luarea sa de cuvânt, acad. Mihai Cimpoi, Președintele Comitetului de organizare al Festivalului, a menționat că Mihai Eminescu este astăzi printre cele mai studiate personalități culturale la nivel global, fiind tradus deja în 86 de limbi ale lumii, iar la 15 ianuarie 2025 în Parlamentul European, la inițiativa dnei europarlamentar Maria Grapini, a fost organizată conferința științifică „Reflecții asupra moștenirii lui Eminescu și rolului lui în formarea idealurilor culturale europene”, unde s-a vorbit despre Luceafărul poeziei românești timp de peste cinci ore.

În cadrul Festivalului de la Dumbrăveni au avut luări de cuvânt acad. Gheorghe Duca, membrul corespondent Ion Mereuță, prof. Igor Șarov, precum și alți reprezentanți ai mediului științific și cultural din spațiul românesc. Înregistrarea integrală a evenimentului este disponibilă la următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=GO4cZeU4zCE

Prezent la Dumbrăveni, neurologul israelian Acad. Jean-Jacques Askenasy le-a vorbit celor prezenți despre modul în care a lucrat creierul lui Mihai Eminescu, dar și despre muzicalitatea de care a dat dovadă marele poet, făcând similitudine neurologice respective cu marele geniu al muzicii, compozitorul polonez Frédéric François Chopin.

Cu ocazia Festivalului Internațional „Mihai Eminescu”, Romfilatelia a prezentat albumul filatelic omagial “Mihai Eminescu în viziunea Patriarhului Miron Cristea”, ce se constituie ca teza de doctorat a lui Elie Cristea (viitorul Patriarh Miron Cristea), fiind prima lucrare de analiză a creației poetice și caracterizarea făcută lui Mihai Eminescu drept “Luceafărul poeziei românești”.

Dr. Tudor Braniște

Categorie: