Apelul de la Chișinău – consolidarea Vocii Științei la nivel global

Am citit „Appeal for Science” („Apel pentru Știință”) cu un interes care vine și dintr-o preocupare de context de ceva ani. Problema internaționalizării științei, a colaborării dintre instituții și cercetători, a circulației ideilor și, mai ales, a accesului la marile rețele științifice a revenit, într-o formă sau alta, în discuțiile despre viitorul cercetării. Astăzi, preocupările privind rolul științei în societate, gradul de încredere al societății în știință, în special, modul în care academiile, centrele de cercetare evoluează sau se adaptează provocărilor actuale revin într-o formă mult mai accentuată, mai asumată și mai concretă. Or, știința trebuie să demonstreze unde și cum poate contribui la soluționarea numeroaselor probleme urgente care privesc bunurile comune globale.

De aici și întrebarea care m-a făcut să privesc cu atenție „Appeal for Science”: ce șanse are cercetarea din Republica Moldova să devină cu adevărat vizibilă și relevantă dincolo de propriile granițe?

Apelul atrage atenția nu doar prin mesajul său important, aș zice, ci și prin momentul în care apare. Este o chemare venită din partea Consiliului Științific Internațional (International Science Council – ISC) pentru ca știința să fie mai prezentă în viața publică, mai bine conectată la societate și mai puternic implicată în marile probleme ale timpului nostru. Apelul se adresează comunității științifice, factorilor de decizie, mediului de afaceri și societății civile și pornește de la o întrebare care devine tot mai apăsătoare: Cum poate știința să-și facă vocea mai clar auzită într-o lume marcată de incertitudine, fragmentare și neîncredere în cunoaștere? Răspunsul Apelului nu este, poate, simplu, dar direct: Vocea Științei trebuie consolidată la nivel global. Iar această voce nu poate deveni puternică dacă rămâne închisă în propriul spațiu. Nu pentru a înlocui vocea societății sau decizia politică și nici pentru a transfera asupra oamenilor de știință responsabilități care aparțin societății și instituțiilor sale, ci pentru a le oferi ceea ce numai cunoașterea temeinică poate oferi: discernământ, dovezi, echilibru și capacitatea de a privi dincolo de presiunea momentului. Apelul spune limpede că „știința nu poate lua, de una singură, decizii societale”. Recunoscând aceasta, autorii Apelului consideră că „o societate care nu folosește adecvat cunoașterea științifică își diminuează propriile șanse de a răspunde lucid și eficient provocărilor timpului său”.

Iar provocările, pe care nu doar le știm, dar le și trăim, nu sunt puține. Transformările geopolitice profunde, schimbările climatice, sănătatea globală, securitatea alimentară și energetică, transformarea digitală, dezvoltarea destul de accelerată a inteligenței artificiale, dezechilibrele sociale și noile vulnerabilități geopolitice se întâlnesc astăzi într-un spațiu în care deciziile cer nu doar o viteză adecvată de reacție, ci și o fundamentare riguroasă, nu doar repede, ci și bine și corect, iar toate acestea necesită, indiscutabil, cooperare globală. Peste ele se așază o altă problemă care nu mai poate fi trecută cu vederea: expansiunea dezinformării și erodarea încrederii în cunoaștere. „În fața acestor provocări, știința trebuie să fie mai bine integrată în viața publică. Ea trebuie să devină mai prezentă, mai unită și mai clar auzită”, iar marile provocări „pot fi abordate doar prin cooperare, dialog și convergența cunoașterii”, se arată în Apel.

Cercetarea nu mai poate fi realizată astăzi în spații închise. Nevoia de a inova cere ca ideile, informațiile și echipele să circule, prin colaborare și prin schimb de cunoaștere. Ideile deja nu se mai pot opri la ușile unui laborator, ale unei instituții sau ale unei țări. Un laborator, oricât de bine dotat și echipat, nu poate exista izolat de rețelele internaționale de cunoaștere. Marile probleme ale prezentului solicită echipe care lucrează împreună, instituții care comunică și cercetători care se întâlnesc, schimbă idei, își pun rezultatele în comun și intră în rețele internaționale de cunoaștere. O comunitate științifică devine vizibilă atunci când intră în dialog cu lumea și când este dispusă, la rândul ei, să fie parte din lumea științei.

Apelul cere, de asemenea, apropierea științei de societate și, mai ales, de tineri. Cere o comunicare științifică responsabilă și etică, instituții mai deschise și o cultură a respectului pentru cunoaștere, capabilă să reziste deformării adevărului. Investițiile în cercetare, educație și inovare sunt prezentate nu ca un lux, ci ca o condiție a rezilienței, prosperității și păcii sociale. Iar știința este chemată să redevină ceea ce Apelul numește sugestiv: „o forță de coeziune, o conștiință vie a societății și un bun public global”.

Un gând care atinge aproape toate firele expuse în Apel și merge în aceeași direcție l-am desprins dintr-un interviu realizat recent cu laureatul Premiului Nobel, prof. Randy Schekman, din SUA. Vorbind despre responsabilitatea academiilor, profesorul subliniază că acestea „pot avea un rol special în stimularea colaborării atât între discipline, cât și dincolo de frontierele naționale, iar oamenii de știință nu ar trebui să întâlnească bariere artificiale în calea colaborării și mobilității lor”. În același dialog, savantul și-a exprimat pledoaria pentru mecanisme care să susțină colaborarea dintre instituții și țări, accentuând că „marile probleme nu se rezolvă prin descoperiri mici și izolate”.

Gândul prof. Randy Schekman mi-a revenit tocmai pentru că atinge o preocupare pe care am întâlnit-o, în forme diferite, de-a lungul anilor în care am lucrat în comunicarea științei: nevoia de a face cercetarea mai deschisă către lume, de a crea punți între instituții, de a face ca ideile să circule și de a pune în dialog comunități științifice care, prea mult timp, au rămas în propriile lor spații. Sau poate această temă m-a întâlnit pe mine în acest parcurs - experiența din Academie, unde am urmărit și scris despre problema internaționalizării, am realizat interviuri cu laureați ai Premiului Nobel, dar și cu alte personalități de notorietate internațională, acum Apelul pentru știință. Poate că aceasta este și una dintre explicațiile pentru care „Appeal for Science” mi-a atras atenția.

Să mergem însă un pic în istoria nu prea îndepărtată și să vedem de unde a pornit această chemare.

Răspunsul poartă un nume care merită reținut: Chișinău, Academia de Științe a Moldovei. A fost locul în care o preocupare împărtășită de oameni de știință din instituții și țări diferite avea să se transforme într-o chemare comună, acțiune care ar putea arăta cum un document inițiat la Chișinău se adresează, de fapt, unei probleme globale.

S-a întâmplat, la 16 aprilie 2026, în cadrul unei serii de evenimente găzduite de Academia de Științe a Moldovei și dedicate viitorului științei și cooperării internaționale în domeniul cercetării. Vizita președintelui Consiliului Științific Internațional, prof. Sir Peter Gluckman, a directorului general al ISC, dr. Salvatore Aricò, și a președintelui Academiei Române, acad. Marius Andruh, a prilejuit, la Chișinău, un dialog cu reprezentanții comunității științifice și cu factorii de decizie. Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a deschis discuțiile, subliniind caracterul istoric al vizitei conducerii ISC în Republica Moldova și necesitatea unei viziuni comune asupra rolului științei în societate. Păstrând registrul, președintele AȘM, a accentuat importanța cooperării cu Academia Română și a inițiativelor de consolidare a cercetării și schimbului de cunoștințe în spațiul românesc, care, mai ales în ultimii ani, a înregistrat o consistență și o dinamică remarcabilă. Discuțiile au adus în prim-plan probleme care astăzi nu mai pot fi rezolvate în izolare: investițiile în cercetare, legătura dintre educație și știință, integrarea expertizei în elaborarea politicilor publice, cooperarea internațională și nevoia unei culturi științifice mai puternice. În discursul său, prof. Sir Peter Gluckman, a subliniat cu titlu special, aspectul privind „repoziționarea științei într-o lume incertă și fragmentată”, care a venit mai curând ca o asumare a ISC în acest demers, profesorul reiterând importanța relației dintre știință, politică, educație și societate.

Atunci a fost formulat și discutat „Apelul către comunitatea științifică, factorii de decizie și societate pentru consolidarea Vocii Științei într-o lume în schimbare”, care a fost semnat de conducătorii celor trei instituții: prof. Sir Peter Gluckman, acad. Marius Andruh și acad. Ion Tighineanu. Acolo este punctul de început al drumului pe care „Apelul pentru Știință” îl parcurge acum.

Elaborat sub auspiciile Consiliului Științific Internațional, cu contribuția conducerilor Academiei de Științe a Moldovei și Academiei Române, documentul beneficiază de sprijinul instituțional al ISC, care îl promovează prin rețeaua sa globală de membri, parteneri și experți. Iar pentru ca o chemare să devină cu adevărat auzită, ea trebuie să circule, să ajungă la oameni și să adune în jurul ei cât mai multe voci. Începând cu luna iulie 2026, Apelul este disponibil pe platforma dedicată Appeal for Science, iar campania internațională de promovare urmează să aducă împreună cercetători, instituții academice, factori de decizie, organizații internaționale, mediul de afaceri și societatea civilă. Este un drum care abia începe. Iar dacă va fi cunoscută într-o zi, simplu, drept „Apelul de la Chișinău”, denumirea respectivă nu ar fi întâmplătoare. Cert va rămâne faptul că: cum un document inițiat și semnat la Chișinău s-a adresat, de fapt, unei probleme globale. Și asta înseamnă enorm. Aici, la Academia de Științe a Moldovei, în dialogul dintre conducerea Consiliului Științific Internațional și președinții celor două Academii, reprezentanții comunității științifice din spațiul românesc, a prins contur o inițiativă pe care Consiliul Științific Internațional o duce astăzi mai departe, către lumea științifică.

Practica vieții ne-a demonstrat nu o dată că un document poate depăși cu mult pagina pe care este scris. Poate deveni o mărturie despre timpul în care a fost conceput, o formă de asumare a unei responsabilități sau, uneori, începutul unei inițiative pe care lumea o preia și o dezvoltă. S-ar putea ca acest document să rămână doar una dintre multele inițiative lansate într-o perioadă în care comunitatea științifică încearcă să-și reafirme rolul. S-ar putea, însă, să se transforme într-o chemare pe care cercetători din multe țări să o preia și să o ducă mai departe. Astăzi, nu putem ști ce va deveni Apelul. Putem însă vedea că el vine într-un moment în care nevoia de cooperare, de încredere în cunoaștere și de prezență publică a științei este reală. În acest sens, cred că „Appeal for Science” depășește cu mult pagina pe care este scris. Este poate mărturia unei neliniști care traversează astăzi comunitatea științifică și, în același timp, începutul unei inițiative pe care lumea este chemată să-i asigure nu doar un parcurs, un drum deschis, ci și puterea de a fi auzită, adică o voce clară, răsunătoare, audibilă care ar genera o reacție, ar atinge un impact real, scontat.

Un Apel este puternic prin oamenii care îl aud și aleg să-i răspundă. De aceea, „Appeal for Science” merită citit, susținut și dus mai departe. Pentru că știința nu este doar despre ceea ce descoperim, ci și despre felul în care folosim cunoașterea pentru a înțelege lumea, pentru a lua decizii și pentru a construi ceva bun pentru prezentul și viitorul omenirii.  „Viitorul nu poate fi construit durabil fără știință, fără educație și fără instituții academice puternice. De aceea, lansăm acest Apel ca pe o chemare comună la unitate, responsabilitate și acțiune”. Aceasta este vocea Apelului. O voce care a pornit de la Chișinău și care este chemată acum să se audă în lume, pentru a promova binele public global.

Poate acesta este și motivul pentru care am ales să mă alătur acestei campanii de promovare a „Apelului pentru Știință”. Poate vreau să cred că munca mea, de ani de zile, în promovarea științei și a oamenilor ei nu a fost în zadar. Poate mai cred că într-o zi lucrurile se pot schimba în bine sau în mai bine, că știința are un viitor, iar cercetătorii de vocație își vor susține în continuare acest ideal, vor continua să-și urmeze drumul, cu mai multă deschidere către lume.

În același timp, aș reveni, pentru a doua oară, la un gând sau, mai curând, la un îndemn formulat de prof. Sir Peter Gluckman, pe care l-am regăsit în discursul său rostit la Chișinău și care mi-a atras în mod special atenția: „În acest mediu informațional profund diferit trebuie acordată mai multă atenție modului în care este comunicată știința. Trebuie să depășim hiperbola care îi însoțește prea des pe oamenii de știință în mass-media și să devenim mult mai buni în a recunoaște că utilizarea unei mari părți din știință depinde de intersecția ei cu valori care pot fi contestate”. Mi-a părut relevant acest îndemn, regăsind în aceste cuvinte o cheie sau o idee care pare destul de actuală: să susținem știința fără exaltări artificiale, să-i consolidăm vocea fără a-i amplifica ecoul prin exagerări. Poate că și promovarea științei are nevoie, astăzi mai mult ca oricând, de o reflecție sinceră asupra propriilor limite și asupra modului în care comunică cu societatea. Din acest motiv, această nuanță îmi pare pe deplin compatibilă cu spiritul „Apelului pentru Știință”.

Susținând valoarea acestei idei, vreau să cred că Apelul este o chemare adevărată care va inspira, că mesajul cu care se adresează cele trei importante instituții, nu se va opri aici și că va ajunge și la alte comunități și la alți oameni de vocație, iar eu, în tăcerea și liniștea forului meu interior voi încerca un sentiment de împlinire nu doar profesională, ci și morală.

„Apelul pentru Știință” poate fi citit și susținut pe platforma www.appealforscience.com.

Eugenia TOFAN

Publicat în Literatura și Arta Nr. 37 (4226) din 10 septembrie 2026