- Vizualizări: 226
Cunoscând preocupările Dvs. în diferite domenii de cercetare, inovare și tehnologie (științe sociale, economice, umanistice și arte; agricultură, biologie, mediu; medicină; științe exacte și inginerești), vă invităm să participați în perioada 9-10 februarie 2023 la lucrările conferinței științifice internaționale organizate cu prilejul Zilei Internaționale a fetelor și femeilor cu activități în domeniul științei.
Conferința științifică internațională „Patrimoniul de ieri – implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine” (ediția a VII-a) din 9-10 februarie 2023 se desfășoară în contextul Zilei Internaționale a femeilor și fetelor cu activități în domeniul științei. În ultimii trei ani, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Centrul Mitropolitan de Cercetări Științifice TABOR (Iași, România), Școala Doctorală Științe Umanistice a Universității de Stat din Moldova, Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare (Buzău, România), Institutul de Etnologie al Academiei Naționale de Științe din Ucraina (or. Lvov), Universitatea Liberă din Berlin (Germania), în parteneriat cu mai multe organizații din domeniul cercetării și inovării, organizează această manifestare științifică ce pune accent pe un subiect promovat de către UNESCO începând cu anul 2015, pentru a aprecia rolul femeilor în domeniile ştiinţei, inovării şi tehnologiei.
Ediția din 9-10 februarie 2023 organizată la Iași–Chișinău–Lvov, se va desfășura în format hibrid și vine cu o agendă complexă. În afară de secțiunea Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural – experiență şi bune practice, organizată tradițional la Iași (România), și secțiunile de comunicări ce au loc la Chișinău, în premieră se va organiza și o secțiune de comunicări la Lvov (Ucraina) cu genericul Arta populară decorativă aplicată: probleme de cercetare, reprezentare și valorificare a artefactelor autentice. Totodată, invităm doctoranzii din instituțiile superioare de învățământ din țară și de peste hotare să participe la lucrările conferinței științifice, care își propune să creeze oportunități pentru tinerii cercetători de a acumula experiență în domeniile lor, de a aborda subiecte stringente și de a împărtăși rezultatele cercetărilor.
În cadrul conferinței, ne propunem să organizăm expoziția internațională a femeilor în cercetare „Patrimoniul uman – valoarea supremă a Republicii Moldova” și vă rugăm respectuos să ne transmiteți propunerile și solicitările Dumneavoastră cu referire la logistica necesară până la data de 1 februarie 2023.
Pentru buna organizare și desfășurare a conferinței, vă rugăm de asemenea să transmiteți titlul comunicării Dumneavoastră, însoțit de un rezumat de 1500-2000 de caractere cu spații, în limbile română sau engleză, până la data de 1 februarie 2023 la adresele menționate în această invitație.
Lucrările conferinței se vor desfășura în conformitate cu următoarele secțiuni și paneluri:
1) Arta și mitopoetica orașului în context național şi internațional, responsabili dr. Natalia PROCOP ([email protected] și dr. Alla CEASTINA ([email protected])
2) Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural – experiență şi bune practice, organizată la Iași, România, responsabil dr. habil., prof. Nicoleta VORNICU ([email protected])
3) Probleme de lingvistică și literatură. Provocări actuale, responsabil dr. Diana DEMENTIEVA ([email protected])
4) Patrimoniul etnologic: de la necunoaștere la valorizare culturală, responsabil dr. Marina MIRON ([email protected])
5) Arheologia azi: probleme și soluții, responsabil Livia SÎRBU ([email protected])
6) Abordări contemporane în istorie, filozofie și educație, responsabil dr., conf. univ. Larisa SADOVEI ([email protected])
7) Orașul Bălți: istorie, memorie și patrimoniu, responsabil dr., conf. univ. Ludmila D. COJOCARU ([email protected])
8) Științele sociale contemporane în era digitală, responsabil dr., conf. univ. Laura TUGAREV ([email protected])
9) Design: istorie și modernitate, responsabil dr. Liliana PLATON ([email protected])
10) Științe ale vieții, responsabili dr. Gabriela ROMANCIUC ([email protected]), dr. Mirela ZALTARIOV ([email protected])
11) Științe exacte și inginerești, responsabil dr. Adelina DODON ([email protected])
12) Народне декоративно-ужиткове мистецтво: проблеми дослідження, репрезентації та обліку автентичних артефактів / Arta populară decorativă aplicată: probleme de cercetare, reprezentare și valorificare a artefactelor autentice, desfășurată la Lvov, Ucraina, responsabili dr. hab. Оlena FEDORCHUK ([email protected]), dr. Halina IVAȘKIV ([email protected]).
13) Științe Tradiție și evoluții în știința juridică națională, responsabil dr. hab. Rodica Ciobanu ([email protected]).
Conferința științifică internațională „Patrimoniul cultural de ieri – implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine”, ediția a VII-a din 9-10 februarie 2023, este organizată în cadrul Programului de Stat 20.80009.0807.19 „Cultura promovării imaginii orașelor Republicii Moldova prin intermediul artei și mitopoeticii”, director de proiect dr. hab., prof. univ. Aliona GRATI (Centrul de Studii Filologice „E. Coșeriu”, Universitatea de Stat din Moldova).
Contribuțiile Dvs. vor putea fi publicate sub formă de articole redactate conform rigorilor în revistele științifice de profil editate în Republica Moldova: „DIALOGICA” (redactor dr. hab. prof. Aliona GRATI, e-mail [email protected]), „AKADEMOS” (redactor Viorica CUCEREANU e-mail [email protected]) și în România „AUTHENTICATION AND CONSERVATION OF CULTURAL HERITAGE. RESEARCH AND TECHNIQUE” (redactor dr. habil., prof. Nicoleta VORNICU, e-mail [email protected]), precum și în suplimentul revistei care va fi publicat către cea de-a VIII-a ediție a conferinței, în septembrie 2023.
Model de prezentare a informației
Date despre autor, afiliere, date de contact:
Email:
Titlul (în română și engleză)
Rezumatul 1500-2000 de caractere cu spații (în română sau engleză)
Dr. hab. Liliana Condraticova
Președintele Comitetului Organizatoric
Secretar științific general al AȘM
Date de contact: [email protected]