INVENTATORI DIN MOLDOVA DISTINȘI CU MEDALII DE AUR LA SALONUL INTERNAȚIONAL ”INVENTICA 2022”

01.07.2022
Unique visitors: 1575

Peste 300 de proiecte ale participanților din circa 50 de țări au fost expuse în Sala Pașilor Pierduți a Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, România, în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Expoziției Internaționale de Invenții INVENTICA 2022.

Evenimentul organizat de Institutul Național de Inventică în comun cu Universitatea Tehnică din Iași, în data de 22-24 iunie curent, și-a propus drept scop crearea unui forum academic pentru dezvoltarea inovației științifice, fiind înregistrate peste 340 de brevete și cereri de brevete, proiecte de cercetare și lucrări științifice. Programul Salonului a inclus Vernisajul Expoziției "TECHNĒ – THE INVENTION OF ART" și Conferința Internațională de Inventică. Creativitatea și inovația participanților a fost apreciată prin acordarea de premii și medalii.

La Expoziția Internațională de la Iași au participat cercetători și inventatori de la centrele științifice din Republica Moldova: Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologii ”D. Ghițu”, Institutul de Fizică Aplicată, Institutul de Energetică, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, Institutul de Microbiologie și Biotehnologii, Institutul de Chimie, Grădina Botanică ”A. Ciubotaru”, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Agenția Națională pentru Sănătate Publică. 

Patru grupuri de autori de la Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologii ”D. Ghițu” (IIEN) au obținut Medalii de Aur și Diplome de Onoare. Elaborarea Dispozitiv de măsurare a vidului cu termostatîi are ca autori pe Igor Belotserkovskii, Anatolie Sidorenko, Elena Condrea, Roman Morari. Lucrarea Detector de radiaţie UVa fost realizată de Vadim Morari, Emil Rusu, Veaceslav Ursachi și Ion Tighineanu. Elaborarea științifică Nanofire monocristaline de Bi-Sn pentru aplicații în convertoare de energie la temperaturi joase a fost prezentată de Albina Nikolaeva, Leonid Konopko, Pavel Bodiul, Ivan Popov și Gheorghe Para. Invenția Proces de obținere prin electroliză a fotocatalizatorului hibrid pe bază de TiO2 nanocristalin și diatomităa fost realizată de un grup de inventatori de la de la Institutul de Fizică Aplicată (Tatiana Dațko și Veaceslav Zelențov) și IIEN (Dmitri Dvornikov și Iuri Sainsus).

O elaborare de pionierat a fost realizată de reprezentantul Institutului de Fizică Aplicată Alexandru MICU, doctorand, cercetător științific în Laboratorul Fizica Compușilor Semiconductori "Sergiu Rădăuțanu". Lucrarea ”Dispozitiv de dezinfectare a aerului UVAC-250” a fost distinsă cu Medalia de Aur și Diploma de Onoare pentru creativitate și inventivitate. Totodată, această elaborare a adus frumoase aprecieri Laboratorului ”LABROMED” și Institutului de Fizică Aplicată, acestea fiind menționate cu Diploma de Excelență, Diploma de Mențiune Transfer Tehnologic și cu o Diplomă specială din partea Fundației pentru Inventică si Tehnologii Sustenabile ”Justin Capra”.  

De un rezultat impresionant s-a bucurat la Expoziţia internaţională INVENTICA-2022 de la Iaşi și Institutul de Energetică. Echipa a prezentat un șir de rezultate inovaţionale, inclusiv a demonstrat eficienţa înaltă a instalaţiei fotovoltaice termice elaborate, care poate să producă concomitent energie electrică, energie termică şi frig. Elaborarea a fost implementată în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România–Republica Moldova 2014-2020, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” şi Consiliul Judeţean Iaşi.

Cercetătorii Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor au avut la acest eveniment o prestație deosebită, etalând 7 lucrări: brevete de soi de plantă, invenții ce țin de domeniul agriculturii și chimiei, altele – de horticultură.

Diplomă și medalie de aur le-au revenit cercetătorilor Dina Elisovetcaia, Raisa Ivanova, Natalia Mascenco, Alla Borovskaia pentru lucrarea Procedeu de sporire a germinării semințelor și a rezistenței plantelor de fag” (Fagus sylvatica); Galina Lupașcu, Fliur Macaev, Svetlana Gavzer, Nicolai Cristea, Lucian Lupașcu, Elena Stângaci, Marina Zveaghințeva, Serghei Pogrebnoi pentru invenția Procedeu de tratare a semințelor de grâu comun de toamnă”; Milania Makovei și Vasile Botnari pentru elaborarea Noul soi de tomate – Ilica”; Eugeniu Alexandrov, Vasile Botnari, Boris Găina pentru lucrarea „Genotipul interspecific rizogen Sarmis,V. vinifera (2n=38) x M. rotundifolia (2n=40)”.

Invențiile cercetătorilor IGFPP au fost apreciate la un nivel înalt și de alte universități și instituții de cercetare.

Tradițional, la Expoziția Internațională Inventica de la Iași au participat cu noi lucrări cercetătorii de la Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, elaborate în baza rezultatelor obținute în proiectele din cadrul Programului de Stat, derulate cu suportul financiar al Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare. Cinci echipe de cercetători au fost apreciate cu Medalii de Aur și Diplome de Onoare. Exemple similare de succese binemeritate ale cercetătorilor moldoveni pot fi menționate și în legătură cu rezultatele obținute la Institutul de Chimie, Grădina Botanică „A. Ciubotaru”, și alte instituții de cercetare și universități, care au participat la eveniment.

Conform organizatorilor, la Salonul Expozițional au fost prezentate elaborări ale celor mai renumiți inventatori din România, Moldova, Malaiezia, Croația, Taiwan, Suedia, Polonia, precum și din alte țări, care au vizat aproape toate domeniile de cercetare și transfer tehnologic. Expresie a culturii creativității – evenimentul s-a produs în cadrul sărbătoririi Zilei Internaționale a Inventatorilor și Raționalizatorilor, care este marcată și în Republica Moldova, începând cu anul 1995.

Tatiana ROTARU

În imagini:

Energeticienii inovatori distinși cu Medalia de Aur Euroinventica, Medalia de Aur "Inventica", Diplomă de excelenţă a Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti și din partea Asociaţiei "Justin Capră" (de la stânga la dreapta): Ion Negură, inginer-şef în cadrul proiectului; Mihai Tîrşu, conf. cerc., dr., directorul Institutului de Energetică; Nicolae Covalenco, dr., managerul proiectului.

Distincții ale laureaților Expoziției Internațională Inventica 22 de la Iași; înmânarea Premiilor pentru cele mai bune invenții (de la stânga la dreapta): prof. univ. Sergiu Nicolae, director general al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA din București, drd. Alexandru Micu, medaliat cu aur al Salonului Internațional, IFA, Chișinău, secretarul științific Adela Bară, ICPE-CA, București, dr. ing., prof. univ. Neculai-Eugen Seghedin, Institutul Național de Inventică din Iași.

Categorie:

Înregistrări online