La Academia de Științe a Moldovei a fost dat startul audierilor publice ale rezultatelor din cadrul proiectelor de cercetare și inovare

20.02.2020
Unique visitors: 950
audieri

Astăzi, 20 februarie, la Academia de Științe a Moldovei a fost dat startul audierilor publice ale rezultatelor din cadrul proiectelor de cercetare și inovare, finanțate din bugetul de stat, realizate în anul 2019, proiectelor instituționale, precum și rezultatelor obținute în cadrul unor proiecte bilaterale, pentru tineri cercetători.

De menționat că audierile publice ale rezultatelor proiectelor științifice de cercetare au loc în corespundere cu Instrucțiunea cu privire la audierea publică a rezultatelor din cadrul proiectelor de cercetare și inovare, aprobată de ANCD, în coordonare cu Academia de Științe a Moldovei, cu modificările ulterioare, și cu criteriile de evaluare a rapoartelor științifice privind implementarea proiectelor de cercetare, aprobate prin Hotărârea Prezidiului AȘM, în coordonare cu ANCD.

Conform orarului elaborat de Prezidiul AȘM, audierile au demarat cu prezentarea rapoartelor în cadrul Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, conducătorul Secției, m.c. Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM. 

La întrunirea consacrată audierilor publice a participat președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, conducătorul Secției, m.c. Victor Moraru, adjunctul conducătorul Secției, dr.hab. Aurelian Dănilă,  academicienii Mihai Cimpoi, Gheorghe Rusnac, membri ai secției, reprezentanți ai ANCD, directori de proiecte, cercetători, ședința fiind prezidată de conducătorul Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, m.c. Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM.

Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a adresat un cuvânt de salut participanților la prima zi de audieri publice, celor care deschid seria de audieri publice a rezultatelor obținute în cadrul proiectelor științifice realizate în anul 2019, dar și proiectelor instituționale 2019, precum și rezultatelor obținute în cadrul unor proiecte bilaterale, pentru tineri cercetători etc. Totodată, președintele AȘM, a atras atenția asupra faptului că raportarea pe proiectele instituționale trebuie să reflecte anume rezultatele obținute în anul 2019, fiindcă ANCD va examina suplimentar dacă au fost prezentate rezultate noi, originale și nu este o repetare a rezultatelor obținute în anii anteriori. În context, președintele Tighineanu le-a sugerat raportorilor să formuleze cât mai argumentat și convingător rezultatele executării proiectelor, să răspundă la întrebări, astfel încât să justifice că banii au fost utilizați eficient.

Președintele AȘM a informat, de asemenea, că în baza evaluărilor experților desemnați, precum și a discuțiilor din cadrul audierilor, Biroul Secției, în termen de 30 de zile din ziua audierii, va atribui un calificativ, conform criteriilor de evaluare a rapoartelor științifice. Decizia Biroului secției de științe va fi publicată pe pagina web a  AȘM. Acad. Tighineanu a atras atenția și asupra faptului că audierile publice sunt transmise online (IDSI TV), ca și anul trecut, de altfel, astfel încât fiecare poate accesa și respectiv să-și  compare prestația.

De aceea, a accentuat președintele Tighineanu, este important ca raportarea să fie responsabilă, or, rezultatele audierilor publice vor sta la baza finanțării de mai departe a cercetărilor. „Situația nu este simplă și noi suntem ca vaporul în furtună. Acum este important ca să demonstrăm, chiar și în aceste timpuri grele, că se face cercetare performantă, că sunt rezultate bune, cu care putem să ne mândrim, dar trebuie să însușim și arta de a prezenta aceste rezultate în mod cât mai convingător”, a remarcat academicianul. La finele intervenției, președintele le-a dorit succes raportorilor în prezentarea rezultatelor, exprimând certitudinea că vor face față tuturor încercărilor timpurilor noastre. 

În prima zi de audieri au fost prezentate 26 de rapoarte. 

Orarul audierilor publice poate fi accesat aici

Categorie:
Cuvinte-cheie:

Înregistrări online