Prelegere publică la Academia de Științe a Moldovei: „Perspective statistic-computaționale privind utilizarea etimologiei în operele literare”

17.06.2025
Unique visitors: 172

Pe 16 iunie 2025, Academia de Științe a Moldovei a găzduit prelegerea publică intitulată „Perspective statistic-computaționale privind utilizarea etimologiei în operele literare”, susținută de către prof. Horia-Nicolai Teodorescu, membru titular al Academiei Române și director onorific al Institutului de Informatică Teoretică, filiala Iași. Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, cu prezență fizică în Sala Mică a Academiei, dar și online, atrăgând cercetători, cadre didactice și membri ai secțiilor de științe ale AȘM.

În deschiderea evenimentului, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu a menționat importanța subiectului ales și a ținut să precizeze că prof. Horia-Nicolai Teodorescu are un CV impresionant, devenind membru al Academiei Române pe când avea vârsta de doar 40 de ani. „Are brevete de invenție în Japonia, SUA, Germania și aceste patente sunt printre primele 1% cele mai citate. A publicat cărți în străinătate, la diferite edituri internaționale, aceste date vorbesc de la sine nivelul de pregătire a autorului prelegerii”. Acad. Ion Tighineanu și-a exprimat încrederea că prelegerea va fi una de referință pentru cercetătorii din domeniu.

În cadrul prelegerii acad. Teodorescu a prezentat rezultatele investigațiilor grupului de cercetare din care face parte, care a utilizat metode statistice și computaționale pentru a analiza etimologiile cuvintelor în operele literare românești din perioada interbelică și contemporană.

Acad. Horia-Nicolai Teodorescu a introdus conceptul de l-etimologie, definit ca ansamblul cuvintelor cu o anumită etimologie utilizate într-o limbă dată. Analiza comparativă a relevat că utilizarea l-etimologiilor variază semnificativ între autori, urmând o distribuție de tip Pareto (Zipf), ceea ce indică o structură unică, dependentă de autor și, uneori, de operă.

Studiul a demonstrat că etimologiile nu apar aleatoriu în operele literare, ci sunt folosite ca un instrument stilistic, cu diferențe între autori detectabile la un nivel de încredere de peste 99.9% (test χ²). De asemenea, dinamica apariției cuvintelor și a l-etimologiilor în texte urmează un proces Bernoulli-Poisson pe anumite segmente, variind neuniform pe parcursul operelor. Rezultatele sugerează că utilizarea etimologiilor poate constitui o figură de stil, asemănătoare metalepticului, și reflectă uneori legături cu subiectul operei.

Prelegerea a oferit numeroase exemple practice, ilustrând modul în care etimologiile devin un instrument stilistic-evocator în mâinile unor autori talentați. După încheierea prelegerii a urmat o sesiune de discuții pe marginea subiectului abordat, autorul venind cu explicații detaliate către cei interesați de rezultatele analizei etimologiilor cuvintelor în operele literare românești din perioada interbelică și contemporană

Evenimentul a fost transmis live-stream de către Institutul pentru Dezvoltarea Societății Informaționale.

Cristina Bumbu

Categorie: