Felicitări Institutului de Chimie la 65 de ani de la fondare

15.04.2024
Vizitatori unici: 702

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, Secția Științe Exacte și Inginerești, aduc cordiale felicitări Institutului de Chimie cu ocazia aniversării a 65-a de la fondare.

Menționăm cu mândrie că Institutului de Chimie este unul din cele mai puternice institute de cercetare din Republica Moldova, cu numeroase realizări, succese și vizibilitate pe plan internațional, cu un potențial uman foarte puternic, având actualmente în componența sa șase membri titulari și membri corespondenți ai Academiei de Științe – Isaac Bersuker, Gheorghe Duca, Tudor Lupașcu, Ion Geru, Fliur Macaev și Nicon Ungur, numeroși doctori și doctori habilitați. Vizibilitatea institutului pe plan internațional este promovată și prin intermediul revistei științifice „Chemistry Journal of Moldova”, care este inclusă în bazele de date internaționale. Remarcăm în această zi importantă și contribuția oamenilor de știință, care au fondat și au dezvoltat institutul cu 65 de ani în urmă, cei care au creat primele școli științifice – academicienii Anton Ablov, Gheorghe Lazurievski, Iuri Lealicov, mai târziu și academicienii Nicolae Gărbălău, Pavel Vlad, Constantin Turtă, alte mari personalități, care au reușit să promoveze atât chimia ca știința la scară națională și internațională cât și o excelentă imagine a Republicii Moldova.

Stimată doamnă director al Institutului de Chimie al Universității de Stat din Moldova dr. hab. Aculina Arîcu,

Onorați membri titulari și membri corespondenți ai Institutului de Chimie,

Stimați cercetători și colaboratori ai Institutului!

Vă dorim în continuare mari succese în identificarea de noi subiecte științifice, noi idei care vor fi utilizate, aplicate la pregătirea propunerilor de noi proiecte naționale și europene, pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare prin susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat.

La Mulți Ani, Institutul de Chimie!

Categorie:

Înregistrări online