Lecția publică online „Competitivitatea Republicii Moldova: tendințe si provocări”

Vizitatori unici: 1183
Data:

Marți, 5 mai 2020, ora 15:00, Academia de Științe a Moldovei organizează Lecția publică online „Competitivitatea Republicii Moldova: tendințe si provocări”.

Sesiunea va fi susținută de:

Academician Grigore BELOSTECINIC, doctor habilitat în economie, profesor universitar, membru al Secției științe sociale, economice, umanistice și arte a AȘM, rector ASEM

Membrul corespondent al AȘM Alexandru STRATAN, doctor habilitat în economie, profesor universitar, membru al Secției științe sociale, economice, umanistice și arte a AȘM, director al Institutului Național de Cercetări Economice al MECC

Lecția publică va marca lansarea platformei științifice „Securitatea economică, migrația și transformările demografice”.

Amintim că, la inițiativa Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei a fost lansată prezentarea unui ciclu de prelegeri publice, în cadrul platformelor de comunicare pe domenii științifice, ceea ce reprezintă o premieră pentru comunitatea științifică. În context, precizăm că aceasta este cea de-a III-a platformă de comunicare, inițiată și lansată de AȘM, primele două fiind dedicate „Securității ecologice în contextul modificărilor accelerate de mediu” și „Securității Alimentare și Siguranței Alimentelor”.

Detalii suplimentare cu privire la platformele științifice de comunicare lansate de Academia de Științe pot fi accesate pe site-ul AŞM: https://asm.md/platforme-stiintifice

Evenimentul va fi transmis online și va putea fi accesat la link-ul https://idsi.md/tv

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM