Masă rotundă: Inaugurarea Centrului de Cercetări Demografice „Academician Gheorghe Paladi”

15.05.2026
Vizitatori unici: 144

Marți, 19 mai 2026, Academia de Științe a Moldovei organizează masa rotundă dedicată inaugurării Centrului de Cercetări Demografice „Academician Gheorghe Paladi”.

Evenimentul este dedicat omagierii contribuției deosebite a academicianului Gheorghe Paladi la dezvoltarea cercetărilor demografice în Republica Moldova și va reuni membri ai comunității academice, reprezentanți ai instituțiilor publice, parteneri și alte persoane interesate de acest domeniu.

Manifestarea se va desfășura în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei (etajul 2, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1, municipiul Chișinău), cu începere de la ora 14:00. În cadrul evenimentului vor fi prezentate principalele repere istorice, contribuțiile științifice și direcțiile de dezvoltare ale Centrului de Cercetări Demografice „Academician Gheorghe Paladi”.

Sunt invitați să participe cercetători, cadre didactice, doctoranzi, studenți, reprezentanți ai autorităților publice, precum și toți cei interesați de problematica demografică și de promovarea cercetării științifice în Republica Moldova.

Evenimentul este deschis reprezentanților mass-media.

Categorie: