Membrul corespondent Ion Gagim la 70 de ani Educația, instruirea și cei „șapte ani de acasă” din sistemul nostru de învățământ

30.05.2024
Vizitatori unici: 681

Fișier biografic: Născut la 31 mai 1954 în satul Onișcani raionul Călărași. A absolvit Școala de 8 ani din satul Onișcani. Studiile: Școala Pedagogică din Călărași, Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălți, doctorantura Institutului Pedagogic de Stat din Moscova. Stagii de specializare: în România, Iași (Academia de Muzică „George Enescu”), în Germania, or. Sankt Peter  (Institutul „Musicosophia”), la Universitatea Växjö  din Suedia ș.a. Activitatea de muncă, științifico-didactică: începând cu anul 1973: învățător de muzică (s. Selemet, raionul Cimișlia); profesor la Școala Pedagogică din Călărași; lector, conferențiar universitar, profesor universitar, șef de catedră, decan, prorector pentru activitatea științifică, rector la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, membru corespondent al AȘM (2023).

Tezele de doctorat: Teza de doctor în pedagogie (Moscova), teza de doctor habilitat în pedagogie (Universitatea de Stat din Chișinău). Publicații: peste 40 de cărți (manuale școlare, monografii, studii de sinteză), circa 200 de articole științifice și metodice, 6 „cărțulii de buzunar” cu cugetări, maxime și aforisme ș.a., circa 100 de materiale în format video pe canalul de Youtube Ion Gagim.

 

– Dle profesor Ion Gagim, drumul Dvs. spre pedagogie a pornit de la Școala Pedagogică din Călărași, amplasată în zona codrilor. Ce a însemnat instituția respectivă pentru formarea Dvs. profesională?

– Școala Pedagogică a fost pentru mine debutul formării profesionale. Studiile se caracterizau printr-o profundă pregătire a specialiștilor. Exista un fel de „cult” al cărții, al însușirii teoretice și practice a meseriei, al dezvoltării personalității sub aspect uman. Acel spirit al devenirii profesionale l-am păstrat pe parcursul întregii vieți. Întotdeauna mi-a plăcut să pătrund în miezul materiei. De aceea, poate, având ca punct de start studiul muzicii și al pedagogiei muzicale, mi-am lărgit diapazonul intereselor științifice, ajungând la filosofia educației, filosofia muzicii, psihologia muzicii, muzicologie – domenii pe care le-am dezvoltat prin publicațiile mele și pe care le predau ca discipline de studiu la universitate.

            Cât privește codrul, unde m-am născut... Eu am scris în cărțile mele despre „poetica” și „metafizica” codrului, privit nu doar ca spațiu geografic, dar și spiritual. Și aceasta a avut loc în contextul descrierii fenomenului artistic basarabean, influențat inclusiv de starea geografică: codrul ca o „filarmonică”, unduirile „poetic-melodice” ale colinelor, susurul izvoarelor, vibrațiile „doininde” ale dimineții și serii, care au influențat dintotdeauna formarea gândirii și percepției lumii de către cei născuți pe aceste locuri. Eu, în tot cazul, simt acest lucru „pe pielea proprie”.

 

– Ceea ce a urmat, a fost însăși viața Dvs. Ați ajuns la Universitatea bălțeană, pe care ați absolvit-o. Aici ați început activitatea științifico-didactică, ați realizat două teze de doctorat, ați parcurs calea de la lector până la ceea de rector al Universității de Stat Alecu Russo” din Bălți.  Când ați ajuns la concepțiile științifice privind Filosofia educației, Filosofia artei, Pedagogia artei, Psihologia artei, fondator ale cărora sunteți considerat?

            – Am ajuns prin înaintarea pe drumul căutărilor, al curiozității minții, care mă îndemna să pătrund în esența fenomenelor studiate, să le aflu caracterul individual, dar și locul lor în context general, în relațiile dintre ele, pentru că „toate sunt una”, după cum spune marea gândire filosofică. Mergând pe această cale, ți se deschid orizonturi nebănuite de cunoaștere. Aceasta mi-a format un stil personal de concepere și predare a materiei – pluridisciplinară, transdisciplinară sau „polifonică”. Or, înaintarea pe mai multe linii, parcă diferite, dar armonizate în ansamblul lor, în cercetarea și predarea unei materii de studiu, deschide în fața studenților fenomenul respectiv în multitudinea aspectelor sale, totodată raportat la „întreg”. Cu toate acestea, încerc să păstrez forma accesibilă de explicare a lucrurilor: profund, totodată „simplu”, clar pentru percepție. Lumea zice că mă caracterizează anume acest stil pedagogic, dar și cel în care apar textele cărților mele.

– Dle profesor Ion Gagim, în luna iulie a anului trecut, ați prezentat la Academia de Științe a Moldovei o prelegere publică cu un titlu ce ne-a intrigat: „Educația: între Paideia și job (Problema omului)”. La un moment al acestei extrem de interesante prelegeri, v-ați întrebat: „Unde au dispărut din uz cuvintele „instruire”, „învățământ”, „învățare”, ele toate fiind substituite în prezent cu termenul „educație”, sensul cuvintelor totuși diferă. A reacționat cumva Ministerul Educației și Cercetării, colegii din domeniu?

            – Aș vrea să revin un pic la aceste noțiuni, căci problema este importantă. Astăzi noțiunea de „educație” este folosită ca generic, în sensul larg al termenului, prin preluarea lui din englezescul „education”, ca noțiune aplicată pe planul învățământului internațional și care include în sine totul ce se referă la învățare, învățământ, studiu, cunoștințe, instruire, formare de competențe etc., precum și la educație în sensul propriu al cuvântului, ca formare a personalității. Însă trebuie să diferențiem două lucruri, care sunt intercorelate, dar totuși au conținuturi și finalități diferite: cunoașterea lumii exterioare, care se face prin învățare/instruire, și formarea lumii interioare (a conștiinței, a spiritului), ce operează cu „sensuri”. Or, știința pedagogică, tradițional, se împarte în două ramuri: Teoria instruirii și Teoria educației, dacă e să vorbim cu exactitate. Amestecul lucrurilor nu este bun, el duce la erori nu doar teoretice, dar chiar și pe plan existențial. Vedem bine degradarea omului ca om, în epoca noastră. Dacă e să diferențiem termenii de „educație” și de „instruire”, atunci „educația” se referă în mod direct și specific la formarea omului ca personalitate înzestrată cu un șir de virtuți, cu eul individual, dat prin naștere, irepetabil, ca valoare în sine etc. Prin urmare, este una „să știi carte” și alta „să ai cei șapte ani de-acasă”.

Astăzi, aspectul a ceea ce se numește „educație” în sensul formării omului ca om se află nu doar pe plan secund, dar pare a fi lăsat la voia întâmplării. Cel puțin prin faptul că el nu se evaluează nicicum și, respectiv, nu putem determina ce fel de persoane, ca oameni, iese din școală la absolvire, chiar dacă susțin examenele pe note înalte. Dar dacă e să vorbim mai exact, astăzi „omul” („copilul ca om”) este „uitat” în preocupările politicii educaționale. De aici și problema bullying-ului școlar, a altor fenomene de acest gen, care se înmulțesc. Educația, în esență, se cere a fi realizată preponderent „pe interior”, nu prin acțiuni „exterioare” care sunt de scurtă durată.

            După toate datele, problema educației – pe plan general-global, nu doar național – a intrat astăzi dacă nu într-un colaps, atunci, cu siguranță, într-un impas. Și acest lucru este determinat de situația, în care a ajuns civilizația umană. Aici am putea discuta mult, dar cred că ideea este clară. Este suficient să ascultăm glasul „disonant” al planetei.

            Reacția? Sunt nevoit să constat că „lasă de dorit”, ca să folosesc o expresie cunoscută. „Reacție” nu doar a Ministerului, dar chiar a breslei de specialitate, a altor actori sociali: părinții etc. Acest lucru este dictat, în mare măsură, de o apatie intelectuală generală, atestată în societatea noastră, de o lipsă de interes viu, cu grijă adevărată pentru domeniile educației, științei și culturii. Uneori se face zarvă multă, dar în esență... Observăm lipsa chemării interioare de a pătrunde la rădăcina problemelor de acest gen, de a le pune în discuție, de a căuta soluții cu rezultate vizibile.

            Dacă e să privim, cel puțin, la colegii noștri de peste Prut, de la care avem ce învăța, situația este cu totul alta. Youtube-ul românesc este plin de diverse întâlniri ale oamenilor de știință, de cultură, profesori universitari, medici experimentați, psihologi etc. cu diferit public, inclusiv în medii școlare, unde are loc discutarea diferitor probleme. Astfel, se produce treptat intelectualizarea generală a societății, inclusiv trezirea intereselor elevilor pentru specialitatea respectivă. Canalele de televiziune, la fel, organizează emisiuni de acest gen. La noi, însă, observăm o totală „liniște” pe această linie. Trezirea „din somnul de moarte” încă nu s-a produs, cu excepția domeniului politic, care a cucerit azi tot spațiul și interesul general.

 

 Ați consacrat mai multe studii monografice personalităților din domeniul artei muzicale. Ultima lucrare „Doga și Eminescu: metafizica sunetului sau o carte despre iubire”, dedicată compozitorului Eugen Doga, ați lansat-o la Academia de Științe, pe 1 martie, chiar de ziua maestrului. Cum a fost primită cartea de breasla muzicienilor? 

            – Am scris două monografii despre maestrul Eugen Doga, două monografii despre maestrul Gheorghe Mustea, am scris un studiu despre maestrul Mihail Muntean ș.a., pentru că doresc să pun în valoare esența creației personalităților respective, să îndemn spre pătrunderea în profunzimea operelor și activității lor. Căci o lucrare artistică nu este doar ceea ce se aude, se citește „pe suprafață”. Ea se naște din adâncurile cugetării și trăirii autorului, în mare parte, redând mult mai mult sau chiar mai altceva decât poate fi receptat printr-o audiție sau lectură trecătoare.

            Cărțile mele nu poartă un caracter informativ (biografia autorului, statistica și genurile operei etc.). Eu urmăresc să formulez idei pentru reflecție, pentru formarea conștiinței și a simțirii publicului. Dar pentru aceasta trebuie ca cititorul să lectureze despre creatorii respectivi, despre gândirea lor, să pătrundă în „interiorul” mesajelor exprimate de operele lor. Acesta este rolul cărților. Altfel, totul dispare din conștiință și efectul artei rămâne aproape nul (ca „mireasma unei batiste parfumate, care ușor dispare”, după expresia lui Immanuel Kant). Însă arta este chemată nu doar să fie „consumată” ca un produs alimentar, ci să modeleze omul, să-l edifice ca ființă spirituală.  

            Cât privește felul cum a fost „primită” cartea despre creația maestrului Eugen Doga, la care vă referiți, atunci aș răspunde prin aceeași expresie: „lasă de dorit”. Și cauza, cred, este cea descrisă în răspunsul precedent. Însă voi remarca un lucru: cartea a fost solicitată de câțiva academicieni, care nu sunt din domeniul artistic, dar care au dorit s-o aibă și s-o citească.

 

– Știu că țineți mult la familia Dvs. În ce măsură ea vă susține interesele profesionale, acest crez al momentului că societatea noastră are nevoie de o Culturalizare generală Paideică pentru a supraviețui.

            – Familia noastră este „pedagogică” – soția Lidia, fiica Daniela și eu. De aceea, interesele, în acest sens, sunt comune și susținerea este reciprocă. „Colegialitatea” noastră profesională s-a făcut prezentă și pe plan managerial. Nepotul Darius observase, amuzant, la un moment: „Bunicul este rector, bunica – director de liceu, mama – director de grădiniță. Ați respectat corect „ierarhia”.

            Despre fenomenul educației, ca o condiție existențială a omului, scriu și vorbesc mereu, deoarece consider că acest domeniu, cu toate afirmațiile la diferite nivele care se fac, el nu este conștientizat în măsura misiunii sale pentru viața noastră. De aceea consider că o familiarizare cât mai largă a societății cu această activitate este foarte necesară. Or, subaprecierea rolului istoric și civilizațional al educației duce la consecințe grave.

 

– Mai nou, în cadrul Academiei de Științe a fost creată Platforma de comunicare științifică „Educația în societate”, pe care o coordonați Dvs. Ce înseamnă această nouă experiență pentru Dvs.?

            – Am fost desemnat în calitate de coordonator al acestei platforme, inițiată în cadrul Academiei, care, pentru prima dată în istoria instituției, a deschis o direcție nouă de cercetare – Pedagogia. Fiind ales în calitate de membru corespondent la acest profil, m-am simțit obligat să desfășor o anumită activitate în acest sens. Am prezentat public concepția Platformei, am susținut câteva prelegeri la Academie, am creat canalul Youtube pe pagina AȘM, unde plasez discursuri pe tema educației în scopul sensibilizării societății privind problemele existente, promovarea științei pedagogice etc. Platforma urmărește inițierea unui dialog național cu implicarea tuturor actorilor din domeniu: forurile de luare de decizii, structurile/instituțiile de diferit gen, beneficiarii – copiii și părinții, managerii în educație, corpul didactic, mass-media ș.a. Invităm toată lumea la colaborare în numele dezvoltării educaționale, intelectuale și culturale a societății noastre.

 

– Dle membru corespondent Ion Gagim, vă aduc sincere felicitări cu prilejul aniversării a 70-a pe care o marcați în ultima zi de primăvară. Sănătate, perseverență în continuare, noi lucrări izvorâte din acel spirit viu, analitic și combativ care vă caracterizează! La mulți ani!

Vă mulțumesc mult pentru interviu!

 

Interlocutor

Tatiana ROTARU

Categorie:

Înregistrări online