APEL al Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei din 12 mai 2022 către factorii de decizie din Republica Moldova

17.05.2022
Unique visitors: 577

În ultimele decenii omenirea se confruntă cu un șir de probleme, soluționarea cărora este imposibilă fără implicarea largă a instituțiilor de cercetare, cel mai elocvent exemplu fiind pandemia cauzată de virusul SARS-CoV-2, avansarea căreia a putut fi oprită grație contribuției oamenilor de știință, care au reușit în timp foarte scurt să elaboreze metode de tratament și vaccinuri salvatoare. Din multitudinea preocupărilor de importanță majoră fac parte și cercetările dedicate studierii schimbărilor climatice și atenuării consecințelor acestora, problemele securității alimentare, energiei regenerabile precum și multe altele. Republica Moldova este pusă și în fața necesității de soluționare a unor probleme specifice, precum cea a apelor, cea a protejării ecosistemelor, a securității seismice, a tendințelor demografice negative etc. Cercetătorii din țara noastră și-au adus o contribuție semnificativă în studiul problemelor menționate, venind cu rezultate de valoare, reflectate în Raportul asupra stării științei.

Or, activitatea de cercetare în Republica Moldova este într-o situație extrem de instabilă, existând chiar riscul să se prăbușească. S-a ajuns la această stare catastrofală în urma unei reforme nereușite inițiate în anul 2017 prin adoptarea noii redacții a Codului cu privire la știință și inovare al RM [(nr. 259-XV din 15.07.2004 (republicat)]. Din cauza politicilor neadecvate, a lipsei unei viziuni strategice de dezvoltare a sistemului de cercetare-inovare, precum și a finanțării infime (0,23 % din PIB, în țările dezvoltate aceasta atingând cota de 3-4 % din PIB), activitatea de cercetare nu este atractivă și, ca rezultat, exodul creierilor, în special al tinerilor, se intensifică.

Vom menționa în acest context și raportul „Innovation for Sustainable Development – Review of Moldova” elaborat de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa cu suportul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Autorii studiului atrag atenția asupra pierderii masive de cadre în domeniul cercetării, înregistrate în ultimii ani, asupra vârstei înaintate a celor care activează în organizațiile din domeniu și asupra finanțării extrem de reduse. În raport se menționează că „sectorul de cercetare și dezvoltare funcționează în prezent în „mod de supraviețuire” și necesită un efort semnificativ de reformare pentru a se dezvolta. Chiar și așa, restructurarea sistemului de cercetare și dezvoltare în condițiile nivelului actual foarte scăzut al finanțării este un joc cu sumă zero, ceea ce înseamnă că, în cazul în care se urmărește chiar și un nivel marginal de ameliorare sistemică, aceasta este imposibil de realizat doar prin reorganizare.” Pentru a atenua această situație experții recomandă majorarea treptată a fondurilor alocate pentru cercetare și dezvoltare cu 0,1 la sută din PIB în fiecare an, pe parcursul următorilor cinci ani.

Revenirea la o finanțare instituțională decentă, care ar asigura posibilitatea salarizării unui nucleu de cercetători, ar constitui momentul-cheie în readucerea la normalitate și stabilitate a sistemului de cercetare în țara noastră. Anume în jurul unui astfel de nucleu, selectat riguros, ar putea sa-și recapete funcționalitatea și importanța școlile științifice, să crească cadre tinere, să se asigure o dezvoltare sustenabilă a sistemului de cercetare în Republica Moldova.

Apreciind înalt faptul că în Programul de activitate al Guvernului actual este prevăzută acordarea unui sprijin adecvat sistemului de cercetare, menționându-se necesitatea revizuirii și modernizării cadrului normativ în scopul eficientizării sistemului național de cercetare și inovare și sporirii impactului cercetărilor științifice asupra mediului de afaceri și al societății (inclusiv prin evaluarea complexă și finanțarea adecvată a organizațiilor din domeniile cercetării și inovării și a școlilor doctorale, elaborarea unui plan strategic de dezvoltare a infrastructurii și a domeniului cercetării și inovării în ansamblu), considerăm imperativă modificarea Codului cu privire la știință și inovare. În particular, este necesar de a acorda Academiei de Științe a Moldovei dreptul de a avea în subordine institute de cercetare, de a realiza programe de schimb inter-academic care și-au demonstrat eficiența în decursul a zeci de ani și de a consolida comunitatea științifică prin cercetări multidisciplinare, de a apăra și promova adevărul științific.

În contextul declarării de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 2 decembrie 2021 a anului 2022 drept An Internațional al Științelor Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă, se impune ca deosebit de importantă acordarea unei atenții aparte științelor fundamentale care practic dispar din câmpul cercetării din cauza finanțării foarte reduse.

Venim cu acest apel, în numele corpului de membri titulari, membri corespondenți și membri desemnați ai Secțiilor de Științe ale Academiei de Științe a Moldovei, exprimându-ne speranța că factorii de decizie vor contribui la redresarea situației create în domeniul cercetării științifice și la reatribuirea AȘM a dreptului de a avea în subordine institute de cercetare pentru a-și exercita rolul de for științific suprem. Suntem încrezători că astfel ni se va oferi și posibilitatea de a răspunde cu adevărat imperativelor dezvoltării educației, culturii, științei, economiei, fără de care este imposibilă realizarea unui progres în toate domeniile activității umane, inclusiv în îmbunătățirea imaginii țării noastre la scară internațională și în consolidarea vectorului european de dezvoltare.

Apelul a fost votat unanim la sesiunea a zecea a Adunării Generale a AŞM din 12 mai 2022.

Sursa:
Categorie: