Școala de vară „Calea spre descoperiri științifice” 27-31 august 2024

Vizitatori unici: 327
Data:
-
Locul desfasurarii:
Sala Azurie și online

În perioada 27-31 august 2024, la Academia de Științe a Moldovei se va desfășura Școala de vară „Calea spre descoperiri științifice”. Evenimentul este destinat elevilor și studenților pasionați de știință și tehnologie și este organizat cu scopul de a promova activitatea de cercetare științifică și de a demonstra impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.

Programul Școlii de vară cuprinde prelegeri din diverse domenii, precum medicina, nanotehnologiile, tehnologiile informaționale, ingineria, biologia, științele sociale, economice și juridice etc. Printre vorbitori vor fi președinți și vicepreședinți ai Academiilor de Științe din Republica Moldova și România, Prof. Klaus Mainzer, Președintele Academiei Europene de Științe și Arte, Salzburg, Austria, Dr. Marian Enache, Președintele Curții Constituționale a României, Prof. Anthony Watts, Marea Britanie, Președintele Uniunii Internațioanle de Biofizică, rectori ai universităților, precum și alți experți de talie internațională, inclusiv Laureații Premiului Nobel Prof. Konstantin Novoselov de la Universitatea din Manchester, UK și Prof. Rattan Lal de la Universitatea de Stat din Ohio, SUA, ambii membri de onoare ai Academiei de Științe a Moldovei. Agenda Școlii de vară este disponibilă aici.

La deschiderea oficială a Școlii de Vară vor susține prelegeri acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române („Educația contemporană prin istorie”) și prof. Klaus Mainzer, Președintele Academiei Europene de Științe și Arte, Salzburg, Austria („Lecture on artificial intelligence”).

În cadrul școlii de Vară va fi lansată o serie de cărți, detalii la link-ul: https://asm.md/lansari-de-carte-la-academia-de-stiinte-moldovei-cu-participarea-editurii-academiei-romane.

Școala de vară este organizată de Academia de Științe a Moldovei în cooperare cu Academia Română și Academia Tinerilor din Republica Moldova.

Deschiderea evenimentului va avea loc pe 27 august 2024, ora 13.45, în Sala Azurie a AȘM (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1)  și va fi transmisă livestream de către Privesc.eu și de IDSI

 

Tudor Braniște,

Secția Management academic și relații externe a AȘM,

Academia Tinerilor din Moldova

tel. 069019522