Academicianului Gheorghe ȚÎBÎRNĂ i-a fost acordat Premiul Guvernului Republicii Moldova „Inventator remarcabil”, în cadrul INFOINVENT 2021

22.11.2021
Vizitatori unici: 1404

Cea mai importantă distincție care se acordă în cadrul EIS „INFOINVENT” este Premiul Guvernului Republicii Moldova „Inventator remarcabil”. În cadrul ediției a XVII-a, marele premiu i-a revenit academicianului Gheorghe Țîbîrnă, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, oncolog și medic chirurg, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Distincția a fost acordată în cadrul festivității de premiere a Expoziției Internaționale Specializate (EIS) „INFOINVENT”, ediția a XVII-a, care a avut loc, în format online, pe 19 noiembrie 2021. Premiul a fost acordat savantului oncolog pentru activitate prodigioasă în domeniul cercetării și dezvoltării pe parcursul a peste 50 de ani și un portofoliu consistent de brevete, peste 32 la număr, în domeniul medicinei.

Potrivit organizatorilor, în cadrul Expoziției Internaționale Specializate INFOINVENT au fost expuse virtual peste 400 de invenții, proiecte inovaționale inedite și produse creative din Republica Moldova, România, China, Vietnam, Australia, Coreea și Croația.  Lucrările participanților au fost repartizate în cadrul a 5 compartimente: invenții, soiuri de plante și design industrial; produse și servicii inovative; proiecte de inovare și de transfer tehnologic; creația tinerilor și industrii creative. Exponatele prezentate au fost jurizate și premiate.

În rezultatul evaluării lucrărilor expuse la standuri, comisia de experți și juriul expoziției, au acordat mai multe distincții: medalii de aur - 130, medalii de argint – 80, medalii de bronz – 80. De asemenea, invențiile prezentate de participanți au fost distinse cu trofee, cupe, diplome și mențiuni speciale din partea AGEPI și a partenerilor naționali, dar și cu mențiuni speciale ale saloanelor internaționale prezente la eveniment.

Tradițional, în cadrul expoziției sunt înmânate distincțiile Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) pentru cei mai activi inventatori și instituții inovative.

Astfel, Trofeul OMPI în domeniul proprietăţii intelectuale pentru întreprinderi a fost acordat Institutului de Fiziologie si Sanocreatologie, care are peste 60 de brevete. Specialiștii din cadrul instituției au elaborat concepte în prevenirea, tratarea COVID-19 și reabilitarea post-COVID-19, fiind inventate compoziții din plante, rezultatele cărora au fost autorizate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, fabricate și realizate pe piața Republicii Moldova, acestea fiind administrate la forme medii și ușoare ale bolii.

Premiul Mare al AGEPI „Cea mai bună invenţie”, a fost câștigat de echipa de inventatori formată din Aurelian Gulea, Vasilii Graur, Irina Usataia, Olga Garbuz, Victor Ţapcov, Ion Toderaș din cadrul Universității de Stat din Moldova, pentru invenția: Noul inhibitor de proliferare a celulelor rabdomiosarcomului uman de linia RD.

Trofeul „Cel mai de succes soi de plantă”, oferit de AGEPI, a revenit Institutului de Fitotehnie „Porumbeni”, pentru Hibrid de porumb, Porumbeni 305, autori - Simion Musteaţa, Pantelimon Borozan, Pintilie Pîrvan, Ghenadie Rusu, Vasile Maticiuc, Silvia Mistreţ, Serghei Bruma, Gheorghe Lebediuc, Eugen Rotari.

De menționat că Academia de Științe a Moldovei a oferit trei distincții și anume: cu Trofeul „Cea mai bună creație a tinerilor” a fost menționată lucrarea „Electromobil pentru persoane cu dizabilități”, autori -  Mircea Zubcu, Valeriu Podborschi de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Cel de al doilea trofeu la aceeași nominalizare a fost acordat grupului de autori Alina Beşliu, Nadejda Efremova, Agafia Usatîi de la Institutul de Microbiologie și Biotehnologie pentru lucrarea „Procedeu de cultivare a levurilor Rhodotorula gracilis”.  Colectivului de autori Simona Ioana Borlea (Mureşan), Ancuţa-Elena Tiuc, Ovidiu Nemeş de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, România i-a revenit distincția AȘM pentru lucrarea „Noi materiale cu proprietăți fonoabsorbante obținute din lână de oaie”.

Lista tuturor distincțiilor și mențiunilor va fi plasată pe site-ul www.infoinvent.md.

Festivitatea de premiere poate fi urmărită     aici  https://www.youtube.com/watch?v=rwoGaZ1SCJU.

Directorul general al AGEPI, Eugeniu Rusu, a mulțumit tuturor participanților, în special juriului, care a făcut față unei provocări, astfel încât să fie jurizată fiecare lucrare, fiind convins că jurizarea a fost una obiectivă. „Vă suntem recunoscători pentru munca pe care ați depus-o pentru a crea lucrări unice. Sper că acest eveniment vă va ajuta să fundamentați platforma de comunicare cu mediul de afaceri, astfel încât noi, în calitate de consumatori, să putem beneficia de avantajele invențiilor Dumneavoastră”, a menționat directorul AGEPI, dorind sănătate și inspirație în continuare.

Membru corespondent Svetlana Cojocaru, președintele juriului Expoziției Internaționale Specializate INFOINVENT 2021, vicepreședinte al AȘM, a adresat sincere felicitări cu ocazia desfășurării cu succes a celei de-a XVII-a ediții a Expoziției. Președintele juriului a subliniat că INFOINVENT a fost întotdeauna o sărbătoare, o sărbătoare a cunoștințelor, ideilor strălucite, a creativității. Și chiar dacă s-a simțit lipsa de atmosfera agitată din pavilioanele Centrului expozițional Moldexpo, de care se puteau bucura toți în anii precedenți, totuși, ediția online a adus și anumite avantaje, și în primul rând, extinderea granițelor geografice, facilitând prin acest format virtual participarea mai multor expozanți, aflați la mii de km de capitala țării noastre. „Sunt convinsă că fiecare din noi a găsit în lucrările expuse la standurile virtuale ceva nou, interesant, ingenios. Juriul a avut misiunea grea să aleagă între lucrări bune și foarte bune. Indiferent de faptul dacă o anumită lucrare a fost sau nu menționată cu distincții, autorii ei deja au avut de câștigat prin faptul că au beneficiat de posibilitatea de a-și promova activitățile de cercetare și inovare, stabili noi contacte, găsi teren și parteneri de implementare a rezultatelor”, a afirmat m.c. Svetlana Cojocaru, precizând că Republica Moldova dispune de un potențial de cercetare și inovare important, ceea ce permite crearea unor produse cu valoare adaugată în folosul întregii societăți.

Laureatul Pemiului Guvernului, acad. Gheorghe Țîbîrnă a exprimat cuvinte de gratitudine membrilor juriului și exprților care au luat decizia de a-i conferi cea mai importantă distincție care se acordă în cadrul EIS „INFOINVENT”, caracetrizând momnetul drept unul istoric. Totodată, savantul a ținut să remarce că acest succes nu este doar al său, ci și al colegilor săi, cu care a activat cot la cot la Institutul Oncologic mai mult de 50 de ani, dar și al colegilor de la Academia de Științe a Moldovei. „Am lucrat foarte intens, împreună cu colegii și directorul Institutului de Fiziologie și Sanocreatologie, dr.hab., prof. Ion Mereuță, pentru care le mulțumesc. Mulțumesc Alma Mater, în special, rectorului, dr.hab., prof. Emil Ceban, prorectorului, acad. Stanislav Groppa, care  mi-au oferit posibilitatea de a participa în acest concurs”, a menționat acad. Țîbîrnă, specificând că în prezent, împreună cu acad. Eva Gudumac și alți colegi, lucrează intens asupra unui proiect instituțional „Chirurgia modernă personalizată în diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor la copii”, remarcând că  chirurgia personalizată este viitorul medicinei.

Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT", a avut loc în format online, în perioada 17-20 noiembrie 2021, și a fost organizată de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării, Ministerul Culturii, Agenția Națională pentru Cercetare şi Dezvoltare și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare. În cadrul expoziției, s-a desfășurat în format virtual și un program adițional de manifestări, inclusiv, Conferința Inovațională Internațională cu genericul „Inteligența Artificială, Inovațiile și Proprietatea Intelectuală”, Atelierul de lucru cu genericul „Dezvoltarea afacerilor inovatoare și protecția proprietății intelectuale în era digitală” și Webinarul cu genericul „Plagiatul și dreptul de autor”.

Scopul evenimentului este susținerea activității de cercetare și inovare, atragerea investițiilor în activitatea de inovare și transfer tehnologic, promovarea proiectelor mixte privind valorificarea și implementarea rezultatelor creativității umane în economia națională, precum și dezvoltarea cooperării tehnico-științifice internaționale.

Eugenia Tofan,

AȘM

Categorie: