După prelegeri teoretice – vizite în laboratoare: Tinerii din Drochia mai aproape de cercetători

21.05.2025
Vizitatori unici: 217

Campania de promovare a științei în școli a ajuns și la nordul Republicii Moldova. Pe 5 mai 2025, în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Drochia au fost susținute două prelegeri. Elevii pasionați de domeniul fizicii și al ingineriei au participat la prelegerea academicianului Ion Tighineanu, care a prezentat lumea fascinantă a nanotehnologiilor, iar cei pasionați de domeniul științelor biologice au avut ocazia să audieze prezentarea dnei Dr. Doina Cuțitaru, de la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor (IGFPP, USM). Evenimentul a adus știința mai aproape de tineri, stârnindu-le curiozitatea pentru cercetare și inovație.

Sub titlul „Conservarea ex situ și ameliorarea culturii inului (Linum usitatissimum L.) în Republica Moldova”, prelegerea dnei Cuțitaru a explorat universul inului, o plantă cu multiple utilizări, de la fibre la ulei. Doina Cuțitaru a explicat importanța conservării resurselor genetice vegetale și procesul de stocare a semințelor în Bănci de Gene, oferind detalii despre originea, răspândirea și rolul economic al inului. Elevii au fost captivați de expunerea unor snopi de in pentru fibre și ulei, alături de o colecție de semințe variate ca mărime și culoare, care au ilustrat diversitatea genetică a plantei. Aceste exponate au transformat teoria în experiență tangibilă, trezind interesul tinerilor pentru munca de cercetare.

Ulterior, pe 20 mai 2025, două grupuri de elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Drochia au avut privilegiul de a explora universul cercetării științifice printr-o vizită organizată la laboratoarele Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor  al Universității de Stat din Moldova și la Centrul Național de Studiu și Testare a Materialelor din cadrul Universității Tehnice din Moldova.

La IGFPP tinerii au avut o oportunitate unică de a descoperi modul în care știința contribuie la dezvoltarea agriculturii sustenabile și la protejarea mediului, fiind încurajați să considere cariere în domenii inovatoare. Vizita a fost structurată ca o călătorie interactivă prin laboratoarele IGFPP, fiecare dezvăluind o fațetă diferită a științei plantelor și a tehnologiilor agricole. Sub îndrumarea cercetătorilor, elevii au fost familiarizați cu procese complexe, de la conservarea genetică la combaterea ecologică a dăunătorilor, fiecare laborator oferind o experiență captivantă și educativă. În Laboratorul Resurse Genetice Vegetale, condus de dr. biol. Anatolie Ganea, elevii au aflat despre eforturile de a păstra agrobiodiversitatea Moldovei prin colectarea și stocarea semințelor în Bănci de Gene, utilizând metode in situ, ex situ și in vitro. Tinerii au înțeles importanța conservării resurselor genetice pentru securitatea alimentară viitoare.

I-a captivat ulterior și Laboratorul Genetică Moleculară, sub coordonarea dr. biol. Lidia Tumanova, întrucât au descoperit cum sunt studiate genomurile plantelor pentru a identifica soluții împotriva fitopatogenilor – agenți care îmbolnăvesc culturile. Demonstrațiile despre diagnosticarea moleculară i-a făcut pe tineri să înțeleagă cât de precisă poate fi știința în protejarea plantelor. Laboratorul Genetică Aplicată, condus de dr. hab. Nadejda Mihnea, a impresionat prin munca de ameliorare a culturilor, precum grâul, soia și tomatele, pentru a le face mai productive și rezistente la secetă sau boli. Elevii au fost uimiți să afle cum cercetătorii creează noi soiuri, care sunt apoi introduse în agricultura locală, contribuind la dezvoltarea sectorului.

Un moment special al vizitei a fost Laboratorul Biotehnologii Vegetale, sub conducerea dr. biol. Liliana Mârîi. Aici, tinerii au văzut cum au loc procesele de regenerare in vitro a plantelor. Laboratorul Biochimia Plantelor, coordonat de dr. biol. Tatiana Calugaru-Spataru, a dezvăluit secretele adaptării plantelor la condiții extreme, cum ar fi temperaturile ridicate. Elevii au învățat despre metaboliții secundari, substanțe care ajută plantele să supraviețuiască în condiții de stres, și au fost impresionați de complexitatea mecanismelor biologice.

În Laboratorul Entomologie și Biocenologie, condus de dr. biol. Mihail Batco, tinerii au explorat metode ecologice de protecție a culturilor, bazate pe relații prădător-jertfă și mijloace bioraționale, iar în cel de Fitofarmacie și Ecotoxicologie, sub conducerea dr. hab. Tudor Nastas, elevii au putut face cunoștință cu metode inovatoare de monitorizare a dăunătorilor, precum capcanele feromonale și cu lumină. Cercetările privind comportamentul insectelor și combaterea lor biologică au demonstrat cum știința poate proteja culturile fără a dăuna mediului.

Un alt grup de 19 elevi, însoțiți de profesorul lor de fizică au vizitat Centrul Național de Studiu și Testare a Materialelor de la UTM. Elevii s-au familiarizat cu metodele de microscopie electronică, microscopie de forțe atomice, caracterizarea fotoelectrică a materialelor, precum și cu metodele tehnologice de bază folosite în microelectronică. Elevii au văzut pe viu cum arată materialul aerogalnit și au avut posibilitate să se convingă de proprietățile hidrofobe și hidrofile ale acestuia.

Interacțiunea directă cu cercetătorii a fost punctul forte al vizitelor, transformând concepte abstracte în experiențe. Discuțiile cu specialiștii au clarificat modul în care cercetarea științifică răspunde provocărilor globale.

Programul de promovare a științei în rândul tinerilor, inițiat de Academia de Științe a Moldovei (AȘM) și Academia Tinerilor din Moldova, cu sprijinul UNESCO, va continua pe parcursul anului 2025. În perioada 23–27 iunie va avea loc și  Școala de Vară „Calea spre descoperiri științifice”. Acest eveniment va oferi noi oportunități pentru elevi de a explora știința și de a-i motiva, cel puțin pe unii dintre ei, să de dedice domeniului cercetării.

Cristina BUMBU

 

Categorie: