- Vizualizări: 97
Este o mare responsabilitate de a te pronunța asupra vieții și mai ales, asupra operei savantului notoriu, gigant al gândirii medicale, care a purtat cu demnitate numele Gheorghe Paladi.
Născut la 9 mai 1929 în satul Buiucani, suburbie a Chişinăului, Gheorghe Paladi a absolvit cu succes şcoala primară din localitatea de baștină, urmându-și studiile la Liceul „Alecu Russo” din Chişinău și, ulterior, la Școala medie nr. 4. În anul 1946 este admis la Facultatea de Medicină a Institutului de Medicină din Chişinău. În perioada 1952-1954 îşi continuă studiile la secundariatul clinic în cadrul Catedrei de Obstetrică şi Ginecologie a Institutului de Medicină din Chişinău. Susţine prima teză de doctor în ştiinţe medicale la vârsta de 27 de ani (1957), iar cea de-a doua − la 37 de ani (1966). În anul 1967 obține titlul științifico-didactic de profesor universitar. Fiind cel mai tânăr profesor universitar la disciplina de obstetrică şi ginecologie din ex-Uniunea Sovietică, rămâne mereu devotat profesiei alese, constituind pe drept o valoare națională, o parte a patrimoniului spiritual al neamului.
Academicianul Gheorghe Paladi a fost un savant notoriu, care a adus contribuții valoroase în domeniul obstetricii și ginecologiei. În perioada 1967-1999 a activat în calitate de şef al Catedrei de Obstetrică şi Ginecologie. A fondat și a consolidat o prestigioasă Școală ştiinţifică, renumită atât în țările fostei Uniuni Sovietice, cât şi peste hotarele ei. Savantul a contribuit semnificativ la creșterea unei pleiade de cercetători de certă calitate, aducând un aport considerabil în activitatea de cercetare la efectuarea unor investigații importante, în procesul de pregătire a cadrelor calificate de medici, precum și la îndeplinirea unui volum colosal de muncă în clinică. A pus umărul la trecerea instruirii prin rezidenţiat, unde este implementată experienţa şcolii vechi europene. Este bine cunoscut faptul că mulţi dintre discipolii Domniei sale în prezent activează în diverse instituţii din ţară şi de peste hotare (Ucraina, Canada, Israel, Italia). Rezultatele remarcabile ale activității de cercetare au fost înalt apreciate de comunitatea academică – în 1993 a fost ales membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.
Academicianul Gheorghe Paladi a fondat o prestigioasă școală științifică în domeniul obstetricii şi ginecologiei, în cadrul căreia 35 de cercetători și-au susținut tezele de doctor și de doctor habilitat în medicină și în domeniul demografiei. Direcțiile științifice prioritare vizează organizarea și stabilirea bazei tehnico-materiale a serviciului obstetrical-ginecologic din Republica Moldova; infecțiile congenitale: antroponoza toxoplazmozei în patologia obstetricală și pediatrică; fiziologia și patologia sistemului feto-placentar; epidemiologia, diagnosticul și tratamentul tumorilor benigne ale uterului; endoscopia în diagnosticul și tratamentul patologiei ginecologice; evoluția și pronosticul proceselor demografice în Republica Moldova; nașterea prematură, copilul prematur.
Academicianul Gheorghe Paladi a fost autorul a peste 600 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 12 monografii și 4 manuale, 45 de lucrări metodico-didactice, 10 brevete de invenție. A organizat două congrese unionale – Congresul al XII-lea (1969) și Congresul al XIV-lea (1983) ale obstetricienilor și ginecologilor și două congrese republicane similare (1972 și 1993), trei simpozioane unionale cu subiecte de interes major științific și profesional, un congres și 5 conferințe ce vizează probleme demografice.
Pentru prima dată, savantul a introdus în practica ginecologică din Moldova endoscopia în diagnosticul şi tratamentul patologiilor ginecologice. Au fost pregătite şi instruite cadre medicale în domeniul endoscopiei din rândul medicilor autohtoni şi celor din România. O altă direcţie ştiinţifică importantă a constituit domeniul tumorilor benigne ale uterului, pentru prima dată fiind elaborat tratamentul conservativ nonhormonal al acestor tumori.
Academicianul Gheorghe Paladi a implementat metodele transvaginale-transcervicale de întrerupere a sarcinii − o nouă clasificare a gestozelor tardive şi conduita sarcinii şi naşterii la pacientele respective. A propus o nouă clasificare a hemoragiilor uterine şi tratamentul acestora în perioada menopauzală prin termoablaţia endometrială.
Autoritatea academicianului Gheorghe Paladi a cunoscut o linie ascendentă de-a lungul anilor, meritele sale fiind recunoscute departe de hotarele ţării. A fost membru al Societăţii Europene de Obstetrică şi Ginecologie, membru al Biroului Executiv al Societăţii Internaţionale de Psihologie şi Medicină Prenatală şi Perinatală, Membru de onoare al Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie; Om Emerit în Ştiinţe (1977), membru al Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi al Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare, membru de onoare al Societăţii Internaţionale de Psihologie şi Medicină Prenatală și Perinatală (1978), membru al Academiei din New-York (1995), membru al Uniunii Internaționale pentru Studierea Populației (2005), Membru de onoare al Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie, Membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România (2010).
Prestigiul ştiinţific al savantului a fost confirmat prin conferirea titlurilor onorifice și a unor distincţii importante pentru merite incontestabile, înregistrate în domeniul de referinţă: Eminent al Ocrotirii Sănătăţii (1957); Om Emerit din Moldova (1978); Ordinul Republicii (1995); Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei, tehnicii şi producţiei (2001); Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei (2006), Laureat al Galei de premiere în sănătate a Ministerului Sănătății al Republicii Moldova și Organizației Mondiale a Sănătății (2012).
Prin Decizia Consiliului Municipal și Primăriei mun. Chișinău din 9 iunie 2020, Spitalul Clinic Municipal nr. 1 a fost redenumit în cinstea academicianului Gheorghe Paladi, iar la 22 decembrie 2022 a fost inaugurat Bustul academicianului Gheorghe Paladi la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”.
Academicianul Gheorghe Paladi a contribuit esențial la creșterea prestigiului medicinei până la rangul de cult al vieții, aceasta fiind o virtute incontestabilă, o victorie veritabilă în profesie. Distins om de știință, specialist obstetrician-ginecolog prin vocație, academicianul Gheorghe Paladi a fost o personalitate notorie în elita academică și cultura națională.
„...Dragi colegi, vine o vreme”, spunea savantul cu luciditate și demnitate în ultimii săi ani de viață. Ce ne rămâne după academicianul Gheorghe Paladi? O enormă activitate operatorie, lucrări de reală valoare, o școală științifică, generații întregi de studenți, rezidenți, obstetricieni educați și formați în cadrul școlii sale. Rămâne spiritul academicianului Paladi în care urmașii și urmașii urmașilor săi vor deveni buni medici, obstetricieni și vor continua tradițiile frumoase ale acestui mare savant.
În aceste momente de mare tristețe, exprimăm sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei îndurerate, rudelor, colegilor, prietenilor, Școlii științifice pe care a fondat-o, studenților, rezidenților, precum și tuturor celor care i-au fost apropiați.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.
Ala NEMERENCO, Ion TIGHINEANU, Emil CEBAN, Eva GUDUMAC, Svetlana COJOCARU, Ion HADÂRCĂ, Liliana CONDRATICOVA, Ion ABABII, Ion TODERAŞ, Ina PALII, Gheorghe GHIDIRIM, Stanislav GROPPA, Viorel PRISACARI, Teodor FURDUI, Eremia ZOTA, Valeriu RUDIC, Mihai POPOVICI, Gheorghe DUCA, Maria DUCA, Boris GAINA, Ion MEREUȚĂ, Victor LACUSTA, Leonid CHIȘLARU.
Corpul neînsuflețit al distinsului academician va fi depus joi, 15 mai 2025, ora 17.00, la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic „Teodor Tiron” (Mănăstirea Ciuflea) din capitală (str. Ciuflea, 12).
Vineri, 16 mai, va fi oficiată slujba religioasă, începând cu ora 10.00. La ora 11.00 va fi organizat mitingul de doliu la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic „Teodor Tiron”.
Regretatul academician va fi înmormântat la Cimitirul polonez (str. Valea Trandafirilor, 11).