Succes în internaționalizarea științei: Cea mai reprezentativă academie europeană își deschide ușile pentru savanții din Republica Moldova

28.01.2021
Vizitatori unici: 942

Acad. Ion Tighineanu: „Cred că apariția Republicii Moldova în lista țărilor care au membri

 în Academia Europaea este un succes remarcabil, atins gratie excelentei în cercetare,

ceea ce, indiscutabil, este și un succes în internaționalizarea științei”.

 

Începutul săptămânii curente a venit cu o veste bună pentru academicianul Ion Tighineanu, ceea ce, cu siguranță, inspiră o doză de optimism și pentru Academia de Științe a Moldovei, dar și pentru comunitatea științifică. Academicianul Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, a fost ales în calitate de membru al Academiei Europaea (AE, The Academy of Europe https://www.ae-info.org/ae/), considerată una din cele mai prestigioase academii europene și care este singura Academie la nivel european cu membri individuali atât din statele Consiliului Europei, cât și din întreaga lume. În informația parvenită în adresa proaspătului membru al AE de la Secretariatul Academiei, se spune: „În numele prof. Sierd Cloetingh, președintele Academiei Europaea, este o plăcere să vă informăm că, datorită realizărilor remarcabile în cercetarea științifică, Board-ul AE a aprobat, în unanimitate, alegerea Dumneavoastră în calitate de membru al Academiei Europaea”.

Pentru a afla mai multe detalii privind particularitățile sau modul de alegere în cadrul acestei prestigioase instituții europene, cine se numără printre personalitățile care constituie corpul academic, pentru ce rezultate și în ce domenii, cum sunt promovați potențialii membri ai Academiei Europaea, care e scopul de bază al acesteia, Serviciul de Presă al AȘM a solicitat un interviu academicianului  Ion Tighineanu, pe care Vă propunem să-l urmăriți în continuare.

 

Eugenia TOFAN,

Serviciul de Presă al AȘM

 

 

Domnule Președinte, începutul Anul Nou 2021 V-a adus o veste bună de peste hotare. Dumneavoastră ați fost ales în calitate de membru al celei mai reprezentative academii europene – Academia Europaea, care, după cum am înțeles, întrunește personalități marcante din domeniul cercetării nu doar din Europa, dar și din multe țări ale lumii, inclusiv 72 de laureați ai Premiului Nobel. Îndrăznim să credem sau să sperăm, că aceasta este o veste bună și pentru Academia de Științe a Moldovei, dar și pentru țara noastră, Dumneavoastră fiind primul reprezentant al Republicii Moldova, ales în calitate de membru al AE. Cu ce emoții, trăiri întrați în familia personalităților notorii – membri ai AE?

 

-Desigur că am emoții pozitive și cred că apariția Republicii Moldova în lista țărilor care au membri în Academia Europaea este un succes remarcabil, atins gratie excelentei în cercetare, ceea ce, indiscutabil, este și un succes în internaționalizarea științei”.  AE are experiență de activitate de peste 30 de ani, este o structură impecabilă cu 7 centre regionale în Barcelona (Spania), Bergen (Norvegia), Cardiff (UK), Budapesta (Ungaria), Munich (Germania), Tbilisi (Georgia) și Wrocław (Polonia). De notat, că AE are cel mai important rol în dezvoltarea strategică a SAPEA („Science Advice for Policy by European Academies”/Consiliere științifică pentru politici de către academiile europene - https://www.sapea.info/), care oferă consiliere științifică independentă comisarilor europeni pentru a sprijini luarea deciziilor la nivel de politici.

Domnule academician, alegerea în calitate de membru al AE confirmă excelența în cercetarea pe care Dvs ați promovat-o în decursul anilor, în particular la Centrul Național de Studiu și Testare al Materialelor. Cu anumite ocazii am menționat numărul impunător de lucrări științifice, multe dintre rezultatele publicate fiind reflectate de portaluri specializate și plasate pe foaia de titlu al revistelor științifice internaționale, numărul marcant de citări care confirmă vizibilitatea lucrărilor. În contextul succesului atins, Vă rugăm să enumerați succint cele mai importante elaborări tehnologice și rezultate științifice obținute de Dvs și echipa Dvs, în ultimul deceniu și apreciate la scară internațională.

-În decursul ultimilor 10 ani, am elaborat Aerogalnitul – primul materal inorganic care manifastă simultan proprietăți hidrofile și hidrofobe, similare cu proprietățile membranei celulelor vii; Aerogalloxul – un nou nanomaterial pentru utilizare în tehnologiile informaționale și comunicaționale; Membrane ultrasubțiri din GaN care au stat la baza elaborării rețelelor de memristori capabile să efectueze operații bazate pe mecanisme de învățare și memorare a unui stimul electric; Electrodepunerea prin salturi – o abordare nanotehnologică originală ce permite depunerea dirijată a unui monostrat de doturi metalice pe suprafețele materialelor semiconductoare; Micromotoare cu autopropulsie (așa numitele micro-submarine), constituite din nanotuburi de titania sau microtuburi în baza nitrurii de galiu, precum și alte micro-nano-dispozitive pentru utilizare în bio-medicină, micro-fluidică, micro-robotică etc. Aceste elaborări au fost realizate grație colaborărilor în cadrul mai multor proiecte naționale și europene, inclusiv al proiectelor susținute financiar de Comisia Europeană prin Programele FP7 și Orizont-2020.

Luând în considerare numărul actual al membrilor AE, totuși, reprezentativitatea țării noastre rămâne a fi infimă. În calitate de președinte al Academiei de Științe a Moldovei și membru al AE, veți întreprinde ceva concret pentru ca cei mai buni dintre cei mai dotați savanți autohtoni să fie promovați în calitate de membri ai AE?

-Cu certitudine, avem cercetători care merită a fi aleși ca membri ai AE. Se cere o vizibilitate autentică europeană, confirmată de bazele de date veridice - Web of Science și Scopus, participări cu rapoarte plenare la foruri științifice de rezonanță internațională, activități remarcabile în asociațiile profesionale. Deja am trimis un mesaj în adresa Board-ului cu mulțumiri pentru alegerea mea în calitate de membru al AE și, totodată, am atras atenția la faptul că avem mai mulți cercetători care corespund criteriilor impuse pentru promovare. Vom continua să lucrăm în această direcție, cu atât mai mult că în timpul apropiat vom fi preocupați de organizarea alegerii noilor membri ai Academiei de Științe a Moldovei și vom avea posibilitatea să identificăm noi  cercetători talentați.

Suntem abia la început de an și întrebarea vine de la sine, dacă intenționați sa participați anul acesta la vreun eveniment științific organizat de Academia Europaea?

 

-Sigur că voi participa la unele evenimente organizate online, dar, probabil, prima întrevedere cu membrii Board-ului și mulți membri ai AE va avea loc la Barcelona în cadrul celei de-a 32-a Conferințe Anuale a Academiei Europaea, preconizată pentru 19-21 octombrie curent.

 

 

Că tot ați menționat, chiar la începutul interviului, câteva centre regionale, în diferite țări, ale Academiei Europaea, unde este sediul de bază sau Secretariatul general al Academiei Europaea?

 

-Biroul corporativ și Secretariatul general al Academiei Europaea sunt situate în Londra, Marea Britanie.

Anul curent este un an jubiliar pentru cercetarea autohtonă: se împlinesc 60 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei și 75 de ani de la crearea primelor institute de cercetare care au stat la baza fondării AȘM. Cum vom marca aceste evenimente, luând considerare și contextul epidemiologic?

-Se preconizează marcarea acestor evenimente în cadrul unei săptămâni dedicate științei (7-12 iunie curent) ce va finaliza cu o ședință festivă a Adunării Generale a AȘM. În decursul săptămânii menționate vor fi organizate conferințe științifice, lecții publice susținute de personalități notorii autohtone și de peste hotare, inclusiv Laureați ai Premiului Nobel. Sper că situația epidemiologică va permite unor personalități proeminente din alte țări să ne onoreze cu prezența la festivități.

 

Vă mulțumim.

 

Notă

 

Academia Europeană este o asociație europeană, neguvernamentală - „The Academy of Europe” sau „Academia Europaea” (AE, https://www.ae-info.org/ae/). Membrii AE sunt oameni de știință cu merite deosebite care au ca scop colectiv avansarea și propagarea excelenței în cercetare, precum și promovarea învățării și educației în societate. Procesul de aderare la AE începe cu o scrisoare de invitație, după care urmează participarea la concurs, rezultatele căruia sunt examinate și aprobate de Board-ul AE. Fondată în 1988, AE are actualmente cca 4500 de membri - experți recunoscuți în științele fizice și tehnologice, științele biologice și medicină, matematică, litere și științele umaniste, științele sociale și cognitive, economie și drept. Printre membrii AE se numără și 72 de laureați ai Premiului Nobel. Scopul principal al Academiei este de a promova cercetarea europeană, de a consilia guvernele și organizațiile internaționale în probleme științifice și de a continua cercetarea interdisciplinară și internațională.

 

Categorie:
Cuvinte-cheie:

Înregistrări online