Acad. Mihai CIMPOI a primit titlul de Ambasador Cultural al mun. Iași pentru promovarea limbii și culturi române și adevăratelor valori literare pe ambele maluri ale Prutului

08.09.2022
Vizitatori unici: 453

O săptămână fierbinte cu desfășurarea unui șir de manifestări culturale și științifice de relevanță dedicate academicianului Mihai Cimpoi, critic și istoric literar, eminescolog, redactor literar și eseist, care la 3 septembrie 2022 a atins hotarul celor opt decenii de viață. Suita de activități și reuniuni la nivel național și internațional, în cadrul cărora a fost omagiat acad. Mihai Cimpoi, a finalizat cu o Conferință științifică intitulată „Mihai Cimpoi. Cercurile hermeneutice ale literaturii”. Evenimentul științific și-a ținut lucrările la 6 septembrie 2022, la Universitatea de Stat din Moldova, fiind organizat de către Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” al USM, în colaborare cu Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”.

 

La conferință au participat: prim-prorectorul Universității de Stat din Moldova, dr.hab. Otilia Dandara, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Toghineanu, cercetători din cadrul Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”, cadre didactice și studenți USM-iști.

O prezență deosebită a întrunirii a fost primarul mun. Iași, Mihai Chirica, care a făcut nu doar act de prezență, întregind atmosfera evenimentului omagial. Primarul ieșean a venit și cu o surpriză de zile mari, așa cum vine de obicei la frații de peste Prut, aceasta fiind pe potriva complexității și meritelor personalității distinsului om de cultură Mihai Cimpoi. Edilul Mihai Chirica, venit din frumoasa capitală a Moldovei istorice, orașul Iași, care i-a dăruit o parte din inima sa și acad. Mihai Cimpoi, oferindu-i sublimul titlu de Cetățean de Onoare, a exprimat bucuria de a-l aniversa, sărbători și de a-i dori multă sănătate distinsului intelectual și împlinirea tuturor dorințelor pe care și le-a pus, atât din punct de vedere profesional, cât și pe plan personal. În contextul evenimentului, Domnia Sa a subliniat onoarea de a fi la Universitatea de Stat a Moldovei, într-un mediu academic deplin și desigur cu bucuria de a-și revedea frații de pe malul stâng al Prutului, bucurie pe care nu o poate defini în cuvinte. „Pentru noi, pentru comunitate, prezența academicianului Mihai Cimpoi este de fiecare dată o bucurie, să spunem câteva evenimente tradiționale, conturate, în special, unei personalități a Basarabiei, care s-a impus în pragul cultural românesc, au valori indiscutabile”, a declarat oaspetele ieșean. Indiferent de faptul, dacă timpul și spațiul nu ne regăsesc în același loc, primarul Mihai Chirica a trecut Prutul cu bucuria și onoarea de a-i oferi titlul de Ambasador Cultural al municipiului Iași acad. Mihai Cimpoi, la împlinirea celor 80 de ani de la naștere, cu tot atâtea decenii de carieră și viață culturală, pentru prestigioasa activitate închinată promovării limbii și culturi române și adevăratelor valori literare pe ambele maluri ale Prutului.

Primarul Mihai Chirica a specificat că atribuirea acestui titlu acad. Mihai Cimpoi este o formă de recunoaștere, dar este și un aspect ce ține de sufletul și apartenența la cultura românească în ansamblul ei, considerând că la vârsta pe care Domnia Sa a atins-o, trebuie să ne apropiem foarte atent de capodopera pe care a creat-o. Și asta pentru că acad. Cimpoi acum vine să șlefuiască totul ce a creat o viață întreagă. „Calitatea de Ambasador Cultural al Iașului, oferită acad. Cimpoi ne va reprezenta în mod indirect și pe noi. Este Cetățean de Onoare al mun. Iași, e și Ambasador Cultural, reprezentând un oraș cultural”, a spus edilul ieșean fiind sensibilizat de posibilitatea de a veni la acest simpozion științific, motivat de împlinirea unei vârste frumoase a unei personalități care, prin efortul intelectual de peste 52 de ani, ne ține treaz spiritul culturii românești, or, primarul Mihai Chirica este de părere că, cultura nu trebuie doar să o produci, trebuie să și o consumi, ca să poți rămâne într-un mediu cultural.

 

După proiectarea unui film despre viața și activitatea protagonistului zilei, acad. Mihai Cimpoi, un cuvânt de salut a ținut prorectorul USM, dr.hab. Otilia Dandara. Prorectorul a exprimat bucuria de a fi gazda unui eveniment științific, în care este omagiat o personalitate distinsă cum este dl acad. Cimpoi. Vorbind despre comunitatea academică ca termen al științei și cărții, prof. Otilia Dandara a subliniat că aceasta se bazează, se identifică la bazele unor piloni, iar unul din acești piloni este Mihai Cimpoi. „Dacă configurația comunității noastre științifice și academice are o anumită înălțime, se datorează domnului academician Mihai Cimpoi”, a remarcat prorectorul USM, adresând omagiatului urări de sănătate și realizări frumoase în nume personal, dar și numele întregii comunități universitare.

 

Un mesaj, în format online, a adresat participanților la for și președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, exprimând deosebita plăcere de a-i readresa cuvinte de felicitare acad. Mihai Cimpoi, președintele Consiliului Consultativ al Academicienilor, în contextul sărbătoririi celei de-a 80-a aniversare de viață, care constituie un bun prilej de a reactualiza activitatea sa fructuoasă în decursul anilor. Președintele AȘM a menționat valoroasa activitate a criticului literar, distinsului eminescolog Mihai Cimpoi, cel care pășește cu fermitate în familia octogenarilor, aducând în dar numeroase scrieri realizate cu pasiune, cu știință de cărturar, cu responsabilitate enormă și datorie față de concetățeni, dar, în primul rând, față de Mihai Eminescu. Ca un filosof și lucrător asiduu pe câmpurile literaturii și culturii române, personalitate cu activități multidimensionale și cunoștințe enciclopedice, academicianul Mihai Cimpoi, a subliniat acad. Tighineanu, este pe bună dreptate considerat una din cele mai proeminente și emblematice figuri ale țării noastre la intersecția a două secole și se poate învrednici de cel mai înalt titlu, de titlul de Ambasador al culturii și simbol al rezistenței prin cultură.

 

O intervenție online a avut și dr.hab., prof. Elena Prus, prorector al Universității Libere Internaționale din Moldova. Prorectorul a transmis un mesaj cu urări de sănătate și realizări frumoase pe tărâmul culturii și literaturii acad. Mihai Cimpoi, dorind succes participanților la for.

 

Directorul Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”, dr.hab. Nina Corcinschi, la demersul și insistența căreia a fost organizat evenimentul științific a ținut să sublinieze importanța manifestării științifice dedicate unei personalități de calibrul acad. Mihai Cimpoi. „Este o onoare să avem printre noi o personalitate de calibrul dlui academician, să beneficiem de o adevărată instituție de cultură și erudiție care este savantul și omul Mihai Cimpoi. Fiecare popor se bazează pe întemeietorii care i-au configurat vectorii de dezvoltare spirituală. În critica și istoria literară românească din Republica Moldova, dl academician s-a impus ca un întemeietor. A reînnoit și înnobilat limbajul criticii literare în condițiile unui dogmatism și primitivism lingvistic de trista tradiție sovietică. A conectat eseul și critica literară de la noi la filosofie, arhetipologie, mitologie, conferind acestui gen o noua anvergura transdisciplinară. A căutat, în scrierile sale să identifice ființa ontologică a literaturii noastre, să-i definească patternurile arhetipale, cu alte cuvinte – s-a axat pe autenticitatea de fond a literaturii romane din Basarabia. Volumul O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, cărțile fundamentale despre scriitorii din întreg spațiul românesc, Dicționarul enciclopedic Eminescu, și toate studiile care, așa cum spune acad. Eugen Simion construiesc în Basarabia „Catedrala Eminescu” îl reprezintă pe dl academician Cimpoi ca pe un reper de primă mărime a culturii românești”, a reliefat  dr.hab. Nina Corcinschi.  

 

Directorul Institutului de Filologie a specificat, de asemenea, că în elaborarea agendei de comunicări științifice a optat pentru invitarea cercetătorilor din cadrul mai multor instituții științifice din republică, or, acad. Cimpoi are colegi și discipoli în toate entitățile și centrele de cercetare, culturale și științifice nu doar din Chișinău.

 

În acest context,  dr. conf. Nicolae Leahu, venit de la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, care a vorbit despre Mihai Cimpoi, drept filosof al culturii, a venit cu sublinierea că acad. Mihai Cimpoi este un apreciat gânditor cultural și social la care se adaugă și critic literar, de istoric literar, de etnolog. „Avem de a face cu o figură enciclopedică. Mihai Cimpoi nu este numai unul care gândește cultura, în sensul cel mai larg și care în același timp este și un strălucit, practician al culturii”, avea să spună profesorul universității bălțene. 

 

Evenimentul a continuat cu prezentarea comunicărilor științifice în care a fost evocată personalitatea academicianului Mihai Cimpoi și activitatea sa de critic și istoric literar, eminescolog.

 

 

De la Huși, proaspătul membru de onoare al AȘM, prof. univ., dr. Theodor Codreanu, a vorbit despre „O prietenie de șapte lustri”.

„Modelul existențial Mihai Cimpoi”, a fost subiectul propus de prof. univ., dr. hab. Alexandru Burlacu, de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Conf. univ., dr. hab. Nina Corcinschi, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, a prezentat comunicarea „Mihai Cimpoi:  ontologia ființei”.

Conf. univ., dr. Lucia Țurcanu, a fost prezentă cu un studiu intitulat „Mihai Cimpoi, eminescologul. O cronologie”. 

Dr. Natalia Hariton, Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, a susținut prezentarea „Mihai Cimpoi, exegeza eminescologică”.

Dr. Dorina Rotari, Universitatea de Stat din Moldova, a  prezentat comunicarea „Mihai Cimpoi, exegeza eminescologică”.

 

Comunicările științifice vor fi publicate în Revista Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”.

 

În partea a doua a zilei, participanții au fost invitați la Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău care a găzduit Vernisajul expoziției „Mihai Cimpoi – 80 de ani”, moderator dr. hab. Maria Șleahtițchi, director al Muzeului.

 

Acad. Mihai Cimpoi a  mulțumit tuturor pentru prezență, autorilor comunicărilor pentru eforturile depuse în elaborarea comunicărilor științifice, cu titlu special adresând mulțumiri directorului Nina Corcinschi pentru modul în care a făcut posibilă desfășurarea conferinței. Trăgând o linie de final, academicianul a făcut o sinteză asupra scrierii lucrărilor sale, monografii, studii, prezentând aspecte mai puțin cunoscute publicului larg.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

 

Categorie:
Cuvinte-cheie: