Noutăți ale AȘM

Parteneriat de durată exprimat prin conferințe științifice consacrate celebrării Zilei Europei în Republica Moldova

28.05.2025

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Secția de Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a Academiei de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova

Vizitatori unici: 831

Eveniment memorabil la AȘM: Lansarea cărții „Ștefan Andronic – un arbore al cântului”, autor m.c. Ion Gagim

23.05.2025

Pe 22 mai 2025, Secția de Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural, a organizat un eveniment memorabil dedicat lansării cărții „Ștefan Andronic – un arbore al cântului”, semnată de profesorul universitar, doctor habilitat și membru corespondent al AȘM, Ion Gagim.

Vizitatori unici: 1111

Poetul și traducătorul azer Salim BABULLAOGLU în vizită la Academia de Științe a Moldovei

22.05.2025

Joi, 22 mai 2025, în Sala Argintie a Academiei de Științe a Moldovei a avut loc întrevederea membrilor Prezidiului AȘM și a colaboratorilor secțiilor de științe cu scriitorul Salim Babullaoglu – poet, eseist, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan și Ambasador de Onoare al Mișcării Internaționale a Poeților în Azerbaidjan.

Vizitatori unici: 796

După prelegeri teoretice – vizite în laboratoare: Tinerii din Drochia mai aproape de cercetători

21.05.2025

Campania de promovare a științei în școli a ajuns și la nordul Republicii Moldova. Pe 5 mai 2025, în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Drochia au fost susținute două prelegeri. Elevii pasionați de domeniul fizicii și al ingineriei au participat la prelegerea academicianului Ion Tighineanu, care a prezentat lumea fascinantă a nanotehnologiilor, iar cei pasionați de domeniul științelor biologice au avut ocazia să audieze prezentarea dnei Dr.

Vizitatori unici: 615

Participanții la Școala de vară “Calea spre descoperiri științifice” au obținut locul 3 și un premiu special la Concursul Internațional de Știință și Inginerie (ISEF) din SUA

19.05.2025

Echipa Republicii Moldova a obținut locul 3 la categoriile de bază și două premii speciale în cadrul Concursului Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF, desfășurat în Columbus, Ohio, Statele Unite ale Americii, în perioada 10-16 mai 2025.  Astfel, locul 3 și un premiu special oferit de către Consiliul pentru cercetare, dezvoltare și inovare din Qatar (QRDI) a fost obținut de către Laurențiu Palii și Ruslan Gaitur, elevi la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău.

Vizitatori unici: 495

Raportul asupra stării științei din Republica Moldova în anul 2024 demonstrează o situație sumbră în domeniul cercetării și inovării

18.05.2025

Pe 15 mai 2025, la AȘM a fost convocată Sesiunea a XVII-a a Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei. În cadrul forului academic, au fost audiate Raportul asupra stării științei din Republica Moldova în anul 2024 și Raportul privind activitatea Academiei de Științe a Moldovei în anul 2024.

Vizitatori unici: 607

IN MEMORIAM ACADEMICIAN GHEORGHE PALADI, DOCTOR HABILITAT ÎN ȘTIINȚE MEDICALE, PROFESOR UNIVERSITAR (9 mai 1929 – 13 mai 2025)

14.05.2025

Este o mare responsabilitate de a te pronunța asupra vieții și mai ales, asupra operei savantului notoriu, gigant al gândirii medicale, care a purtat cu demnitate numele Gheorghe Paladi.

Vizitatori unici: 787